Comercianții de haine second-hand din Kenya încearcă să blocheze inițiativa de a interzice exportul de haine uzate din Uniunea Europeană

O propunere lansată de Franţa, Danemarca şi Suedia vizând restricţionarea exporturilor de haine second-hand din UE, ar putea afecta industria de revânzare a hainelor din Kenya, care asigură un loc de muncă pentru două milioane de persoane, a declarat luni un reprezentant al comercianţilor de haine second-hand din Kenya, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 25 mart. 2024, 21:25
Comercianții de haine second-hand din Kenya încearcă să blocheze inițiativa de a interzice exportul de haine uzate din Uniunea Europeană

Datele oficiale ale ONU arată că, în anul 2022, Uniunea Europeană a exportat 1,4 milioane de tone de textile uzate, de peste două ori mai mult decât în 2000. Exporturile spre ţările în curs de dezvoltare pot duce la poluare, atunci când hainele care nu mai pot fi revândute ajung la gropile de gunoi, susţine UE.

Franţa, Danemarca şi Suedia au propus ca UE să aplice prevederile Convenţiei de la Basel pentru hainele uzate, interzicând exporturile de deşeuri textile periculoase şi solicitând ca înainte de a importa deşeuri textile să fie obţinut un consimţământ informat.

„Exportul de deşeuri de textile din UE în ţările în curs de dezvoltare provoacă probleme semnificative de mediu, sociale şi de sănătate. UE trebuie să pună capăt acestei practici”, a declarat adjunctul reprezentantului permanent al Danemarcei la UE, Soren Jacobsen, cu ocazia reuniunii miniştrilor europeni ai Mediului, care a avut loc luni la Bruxelles.

Obiectivul includerii hainelor uzate în Convenţia de la Basel ar fi acela de a reduce, şi chiar de a pune capăt, exporturilor de haine uzate din UE, şi în schimb ar promova dezvoltarea reciclării textilelor în interiorul blocului comunitar, a declarat şi Cyril Piquemal, adjunctul reprezentantului permanent al Franţei la UE.

Cu toate acestea, Teresia Wairimu Njenga, preşedintele asociaţiei Mitumba Consortium din Kenya, care reprezintă vânzătorii de haine second-hand, a declarat pentru Reuters că importurile de haine uzate asigură un mijloc de trai şi susţin generarea de venituri din taxe pentru Kenya. De asemenea, Njenga a dezminţit că importurile conţin cantităţi mari de articole care nu pot fi folosite şi ajung la gunoi.

„Nimeni nu ne dă gunoaie cu forţa. Ceea ce cumpărăm sunt haine de calitate, iar dacă un furnizor vrea să ne vândă gunoaie, suntem fericiţi să le refuzăm livrarea”, a spus Teresia Wairimu Njenga.

Datele ONU arată că în 2022 Kenya a importat 177.386 de tone de haine uzate, în creştere cu 76% comparativ cu cifrele din 2013. Ţările africane, incluzând Ghana, Senegal şi Africa de Sud, sunt de asemenea importatori mari de haine uzate, mai arată datele oficiale.

Aproximativ 1%-2% din fiecare lot de haine uzate importate ajunge la deşeuri, potrivit unui studiu comandat de asociaţia Mitumba Consortium şi publicat în luna septembrie a anului trecut, pe baza interviurilor cu 120 de importatori de haine second hand din Nairobi.

Njenga s-a întâlnit cu oficiali din Lituania, Finlanda şi Suedia, pentru a face lobby împotriva propunerilor vizând restricţionarea exporturilor de haine uzate, şi de asemenea intenţionează să se întâlnească cu oficiali de la Directoratul General pentru Comerţ şi Directoratul General pentru Mediu.

Sursa foto: Livinginnairobi.com

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană solicită executarea imediată a mandatelor de arestare emise de CPI
Comisia Europeană solicită executarea imediată a mandatelor de arestare emise de CPI
Uniunea Europeană şi-a reafirmat marţi sprijinul pentru Curtea Penală Internaţională (CPI) şi a îndemnat toate ţările să pună în executare imediat mandatele de arestare aflate în......
Amendă uriașă primită de ProTV de la Consiliul Concurenței – zf.ro
Amendă uriașă primită de ProTV de la Consiliul Concurenței – zf.ro
Consiliul Concurenţei a amendat Pro TV, principalul grup TV comercial din România, cu patru milioane de euro pentru nerespectarea ...
Alexandru Petrescu (ASF): În numai şapte ani, numărul conturilor active ale clienţilor de SSIF-uri a crescut de 9,4 ori
Alexandru Petrescu (ASF): În numai şapte ani, numărul conturilor active ale clienţilor de SSIF-uri a crescut de 9,4 ori
Numărul conturilor active ale clienţilor societăţilor de servicii de investiţii financiare a crescut de la 15.726, în ...
Cursa pentru AI față în față cu realitatea: rezultatele financiare ale celor „7 Magnifici”
Cursa pentru AI față în față cu realitatea: rezultatele financiare ale celor „7 Magnifici”
Wall Street intră în cea mai critică săptămână a sezonului de raportare a rezultatelor financiare din al doilea trimestru. ...