SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului

Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a restructurării financiare menite să ducă la reducerea datoriei, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 14 sept. 2026, 13:40
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului

airBaltic, în care statul leton deţine o participaţie majoritară, a informat că operarea zborurilor va continua conform programului, biletele şi rezervările rămân valabile iar serviciile pentru clienţi vor continua fără perturbări în timpul procesului supervizat de un tribunal din New York.

Într-un comunicat, compania a anunţat că şi-a asigurat un angajament de finanţare a debitorului de 350 milioane de euro, de la creditori ca Strategic Value Partners, Barclays, Hayfin Capital Management, Morgan Stanley şi Oaktree Capital Management, pentru sprijinirea operaţiunilor în timpul restructurării, scrie Agerpres.

În iulie, premierul leton Andris Kulbergs a declarat, într-un interviu acordat Reuters, că Executivul negociază cu un investitor strategic pentru compania aeriană controlată de stat airBaltic, care se confruntă cu dificultăţi financiare.

airBaltic, în care grupul german Lufthansa deţine o participaţie minoritară, caută finanţare pe termen scurt pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

„Vorbim cu un partener serios, da, pot dezvălui asta. Sperăm ca în această vară să ajungem la un acord … Trebuie să trecem prin paşii necesari în vederea pregătirii companiei pentru un investitor strategic…dacă aceasta se va întâmpla, atunci airBaltic va zbura”, a declarat Kulbergs pentru Reuters, fără a da numele companiei.

Principala condiţie pusă de Letonia oricărui investitor este menţinerea hub-ului airBaltic la aeroportul din Riga, unde este cea mai mare companie aeriană, a afirmat Kulbergs, fără a preciza ce participaţie ar putea prelua un potenţial investitor.

Situaţia financiară a airBaltic arată modul în care majorarea costurilor de la începutul războiului din Iran a expus problemele structurale al unor companii aeriene, sporind temerile investitorilor privind capacitatea lor de a-şi achita datoriile.

Compania, care operează o flotă de 55 avioane Airbus A220-300, a amânat în mod repetat planurile pentru listare deoarece întârzierea livrărilor de motoare ţine la sol multe din aeronavele sale.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor dă drumul la bani pentru primării și Consilii Județene. Anunț oficial: 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante
Ministerul Finanțelor dă drumul la bani pentru primării și Consilii Județene. Anunț oficial: 2 miliarde de lei pentru ...
Bani pentru primării și Consiliiu Județene. Ministerul Finanțelor anunță că a aprobat normele de aplicare pentru un mecanism de stingerea a plăților restante către administrațiile publice......
Dezastru în Bulgaria – Accident rutier cu 90 de maşini. 12 morţi, peste 50 de răniţi, un român printre victime – Autorităţile au cerut sprijinul armatei (VIDEO şi FOTO)
Dezastru în Bulgaria – Accident rutier cu 90 de maşini. 12 morţi, peste 50 de răniţi, un român printre victime ...
Catastrofă rutieră în Bulgaria. A fost nevoie de mobilizarea armatei bulgare. Autorităţile din Bulgaria au anunţat ...
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind Iranul
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind Iranul
Preţul petrolului a continuat marţi tendinţa de scădere începută luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent coborând ...
Pilonul 2 – Câte milioane de români contribuie la pensiile private obligatorii şi câţi şi-au verificat conturile, în primele 10 luni din 2026
Pilonul 2 – Câte milioane de români contribuie la pensiile private obligatorii şi câţi şi-au verificat conturile, ...
Peste un milion de români au accesat pilonul2.ro, portalul privind Pilonul 2 de pensii, în primele zece luni din 2026, ...