Ponta: Consider că nu suntem prea ambiţioşi sperând să păstrăm tendinţa de creştere economică peste 3%

Premierul Victor Ponta consideră că autorităţile române nu sunt prea ambiţioase dacă speră ca tendinţa de creştere economică să se menţină peste 3%, în condiţiile în care România a înregistrat, în 2013, un avans al Produsului Intern Brut peste aşteptări, de 3,5%, conform primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică, date vineri publicităţii.
Economica.net - vin, 14 feb. 2014, 19:42
Ponta: Consider că nu suntem prea ambiţioşi sperând să păstrăm tendinţa de creştere economică peste 3%

‘Creşterea economică care a stat la baza construcţiei bugetului pentru 2014 este de 2,2%, cu un deficit de 2,2%. Avem aproape o cotă unică aici de creştere economică şi de deficit. Îmi doresc foarte mult să nu respectăm această egalitate şi, dacă în 2013 am pornit cu ideea unei creşteri de 1,6% şi am ajuns la 3,5%, consider că nu suntem prea ambiţioşi sperând să păstrăm tendinţa de creştere economică peste 3%, iar reducerea continuă a deficitului bugetar intră în obligaţiile pe care România şi le-a asumat la momentul semnării tratatului fiscal’, a declarat Ponta, vineri, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Premierul a arătat că investiţiile publice vor depăşi deficitul bugetar de aproape 3 ori în 2014 şi vor reprezenta 6% din PIB, respectiv 40 de miliarde de lei.

În agricultură se vor aloca de la bugetul de stat 2,1 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei reprezintă subvenţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi 0,6 miliarde de lei plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal.

Investiţiile în mediul rural vor creşte de la 14,6 miliarde de lei, în 2013, la 18,4 miliarde de lei, în 2014, ceea ce reprezintă un avans de 26% pentru canalizare, apă şi dezvoltare rurală.

De asemenea, se aşteaptă creşterea cu minimum 5% a câştigului salarial mediu net lunar în 2014 şi 2015.

Tot în cursul acestui an, pensiile vor fi indexate cu 3,75%, astfel că pensia medie lunară va depăşi 200 de euro. În 2015, aceasta va creşte cu 4,5%.

Salariul minim va creşte cu 12,5%, în 2014, până la 200 de euro. De asemenea, este prevăzută şi creşterea venitului minim garantat cu 4,5%.

În plus, premierul a menţionat că se are în vedere mărirea salariilor profesorilor debutanţi şi ale medicilor rezidenţi pentru a facilita investiţia în sănătate şi educaţie.

Totodată, se are în vedere o politică fiscal-bugetară prudentă pentru a ajuta BNR să se încadreze în ţintele anuale de inflaţie pentru 2014 şi 2015, respectiv 2,5% plus/minus un punct procentual.

Guvernul estimează reducerea ratei şomajului BIM la 6,5% în 2015 şi un plus de 100.000 de noi locuri de muncă în 2014 şi 2015.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...