Băsescu: Familiile din poliţie sunt o tradiţie, nu trebuie afectate de restructurare VIDEO

"Familia în poliţie este o tradiţie care trebuie respectată, nicidecum afectată de restructurare", aceasta este declaraţia surprinzătoare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la pilele din Ministerul de Interne.
Economica.net - J, 15 dec. 2011, 21:27

Şeful statului a spus la finalul şedinţei CSAT că ministrul Igaş l-a convins că presa nu avea dreptate în pivinţa restructurările din poliţie, care au protejat rudele.

„Ministrul Igaş m-a convins că presa nu avea dreptate atunci când spunea că s-au menţinut familiile în poliţie. Dacă fiica unui poliţist a făcut Academia de Poliţie, nu poţi să o dai afară pentru că urmează tradiţia familiei”, a spus Traian Băsescu.

Cu toate acestea, acum câteva luni, ministrul de Interne se plângea că poliţia este plină de nepotisme. „Cât există o portiţă laterală, să nu-i spun o portiţă prin spate, pe unde pot intra fel şi fel de oameni şi fel şi fel de nepoţi sau nepoate, categoric cei care pot uza de acest lucru au făcut-o pe parcursul anilor. Dacă în ultimii 13 ani au intrat aproape 29.000 de oameni pregătiţi în şcolile noastre şi 63.500 au intrat din sursă externă, cred că un număr undeva către jumătea acestei cifre reprezintă oamenii care au beneficiat de un anumit sprijin”, a spus Traian Igaş.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...