Rusia apreciză disponibilitatea UE pentru o zonă de liber schimb

Rusia apreciază pozitiv disponibilitatea Uniunii Europene privind crearea, în viitor, a unei zone de liber schimb între blocul comunitar şi Uniunea Vamală condusă de Rusia, a declarat, marţi, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează Xinhua.
Economica.net - mar, 18 feb. 2014, 20:47
Rusia apreciză disponibilitatea UE pentru o zonă de liber schimb

Comentând pe marginea unui articol semnat de Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate al UE, Catherine Ashton, în cotidianul Kommersant, ministrul rus de externe a declarat că Ashton a precizat foarte clar că zona de liber schimb este un scop comun, deşi nu a menţionat anul 2020, până la care Rusia şi-a propus să înfiinţeze această Uniune, aşa cum a fost amintit cu prilejul ultimei reuniuni la nivel înalt Rusia-UE.

Catherine Ashton ‘a notat doar faptul că vom fi pregătiţi, cu timpul, să punem bazele unei zone de comerţ liber, şi acesta este deja un progres, un pas înainte, pe care îl apreciez’, a mai spus Lavrov.

Concomitent, Rusia a apreciat ‘dialogul deschis şi onest’ pe marginea Parteneriatului Estic, precum şi dialogul cu UE în problematica energetică, despre care Lavrov a spus că a fost punctul de încercare al parteneriatului strategic Rusia-Uniunea Europeană.

La începutul lunii februarie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Parteneriatul Estic a devenit tot mai conflictual, constrângând Ucraina să aleagă între Rusia şi Comunitatea Statelor Independente, pe de o parte, şi Uniunea Europeană pe de altă parte.

 

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...