Numărul muncitorilor români şi bulgari din Marea Britanie a atins un nou record

Numărul muncitorilor români şi bulgari aflaţi actualmente în Marea Britanie a atins un nou record la finele lui 2013, potrivit unor cifre oficiale publicate de Biroul pentru Statistici Naţionale (ONS) britanic, citate miercuri de publicaţia The Telegraph.
Economica.net - mie, 19 feb. 2014, 15:03
Numărul muncitorilor români şi bulgari din Marea Britanie a atins un nou record

În ultimul trimestru al lui 2013, erau 144.000 de muncitori născuţi în cele două ţări est-europene, care lucrau în Marea Britanie, conform cifrelor oficiale. Aceasta a reprezentat o creştere cu 42% faţă de cei 102.000 care se aflau în ţară în aceeaşi perioadă a anului precedent, dar şi o creştere de 62% faţă de ultimul trimestru al lui 2011.

Creşterea înregistrată la finalul anului trecut a avut loc chiar înainte ca cetăţenii din cele două ţări foste comuniste să obţină acces deplin pe piaţa muncii din Marea Britanie începând cu 1 ianuarie a.c., potrivit publicaţiei britanice. Informaţiile cu privire la luna ianuarie nu vor fi date publicităţii decât cel mai devreme după trei luni, deci aceste cifre reprezintă la ora actuală cel mai bun indicator cu privire la numărului de muncitori români şi bulgari ce ar fi putut veni în Marea Britanie după ridicarea restricţiilor.

Cifrele ONS arată, de asemenea, că a existat o creştere a numărului de români şi bulgari raportat la cetăţenie şi mai puţin prin naştere. Această cifră a ajuns la 125.000 în ultimul trimestru al lui 2013, în creştere cu o treime în regim anual. Până la începutul acestui an, românii şi bulgarii puteau veni în Marea Britanie la muncă numai dacă un angajator le-ar fi garantat viza, dacă erau propriii lor angajaţi sau în baza unui contract temporar pentru activităţi în agricultură, unde există penurie de mână de lucru.

Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană le-a permis ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a forţei de muncă în UE. Perioada de tranziţie generală de şapte ani a fost împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). Măsurile tranzitorii s-au încheiat în mod irevocabil la 31 decembrie 2013.

Marea Britanie a fost una dintre ţările care au menţinut aceste restricţii până la 31 decembrie anul trecut, ceea ce s-a tradus prin faptul că populaţiile însumate ale României şi Bulgariei, adică 29 de milioane de persoane, au primit de la 1 ianuarie 2014 dreptul deplin de a veni şi a-şi căuta loc de muncă pe teritoriul britanic, notează The Telegraph.

Te-ar mai putea interesa și
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de premier
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut, luni, premierului desemnat, Siegfried Mureşan, să îşi depună mandatul pentru a se intra într-o altă procedură, fie alegeri anticipate, fie......
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria Sectorului 6
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria ...
Proiectul inițiat de primarul Paul Moldovan a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6. Proiectul prevede realizarea "Penetrației ...
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, ...
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri de condus defensiv
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri ...
Asirom VIG anunță prelungirea ofertei pe care a adus-o în premieră în România, adică o reducerea substanțială la ...