Incendiu la o fermă de vaci din județul Botoșani. 70 de animale au murit (Video)

Aproximativ 70 de vaci au murit, după ce adăpostul în care se aflau a fost cuprins de un incendiu violent, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 13 apr. 2024, 16:34
Incendiu la o fermă de vaci din județul Botoșani. 70 de animale au murit (Video)

Potrivit acestora, incendiul a avut loc la o fermă zootehnică din localitatea Griviţa – comuna Cordăreni, el afectând şi un depozit de furaje, două autoturisme şi o cisternă.

„La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cordăreni şi patru echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Dorohoi şi Botoşani, cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi o cisternă. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii voluntari. Aceştia au constatat faptul că ardeau violent adăpostul de animale, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, mai mulţi baloţi de furaje, cauciucuri, două autoturisme şi o cisternă remorcabilă. Din nefericire, cele aproximativ 70 de vaci nu au putut fi salvate”, au transmis oficialii ISU.

Incendiul a fost lichidat, însă cauza probabilă nu a fost încă stabilită.

Te-ar mai putea interesa și
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Preşedintele american Donald Trump a promis duminică să "elimine" taxele vamale pentru whiskeyul irlandez, fără a oferi mai multe detalii despre acest anunţ neaşteptat, în cadrul ceremoniei......
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, duminică, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, despre viitorul buget ...
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, de 125 MW
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, ...
Hagag, un mare investitor în imobiliare din România cu sediul în Israel, a semnat un contract de achiziție a unei companii ...
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% sub prețurile din piețele spot
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% ...
Prețul energiei electrice tot crește, alimentat atât de condițiile meteo cât și de conflictele armate și deja consumatorii ...