Teleanu (Hidroelectrica): Organizăm licitaţii doar pentru microhidrocentralele cu situaţia terenurilor clară

Reprezentanţii Hidroelectrica au decis ca, din 2014, să privatizeze doar acele microhidrocentrale cu situaţia terenurilor clară, cu certificate de proprietate şi terenuri întabulate, a declarat, joi, Mihai Teleanu, membru al Directoratului Hidroelectrica, la Romanian HydroPower Energy Summit 2014.
Economica.net - J, 20 feb. 2014, 17:52
Teleanu (Hidroelectrica): Organizăm licitaţii doar pentru microhidrocentralele cu situaţia terenurilor clară

‘În perioada 2004 – 2014, ne-am confruntat cu diverse probleme legate în special de actele de proprietate asupra terenului. S-au vândut microhidrocentrale care nu aveau terenurile cu certificat şi întabulate şi a trebuit să stabilim chirii între Hidroelectrica şi proprietari până când am reuşit să rezolvăm situaţia terenurilor, după care s-au vândut aceste terenuri. Pentru că anul trecut au fost câteva probleme legate de terenuri, am decis ca, începând cu 2014, să organizăm licitaţii doar pentru microhidrocentralele cu situaţia terenurilor clară, certificate de proprietate şi terenuri întabulate’, a afirmat reprezentantul companiei.

Mihai Teleanu a precizat că, în intervalul 2004 – 2014, s-au organizat nouă licitaţii pentru vânzarea de microhidrocentrale, pe 27 de pachete.

‘Am vândut scheme de la o centrală până la 10 centrale. S-au vândut 103 microhidrocentrale, cu o putere instalată de 82 MW şi energia de proiecte de 236 GWh pe an. Preţurile de pornire ale activelor au fost în majoritatea cazurilor depăşite. În primii ani, preţul pe MW instalat ca vânzare a fost mai mic, iar când a apărut suportul certificatelor mai consistent a crescut şi preţul de vânzare’, a subliniat el.

Până în urmă cu doi ani, încheierea contractului de vânzare/cumpărare era condiţionată de păstrarea obiectului de activitate, respectiv producerea de energie electrică timp de 10 ani de la cumpărare. De asemenea, investitorul era obligat ca în primii cinci ani să realizeze un miniplan de reabilitare/modernizare, să preia personalul aferent activelor şi să respecte drepturile şi obligaţiile care decurgeau din contractul colectiv de muncă.

‘În ultimii doi ani, am renunţat la programele de investiţii obligatorii pentru că există un interes al investitorilor de a reabilita. Însă, obligaţia de preluare a personalului a rămas’, a explicat Teleanu.

Metoda folosită pentru vânzarea microhidrocentralelor (MHC) este licitaţia deschisă cu strigare tip ‘english auction’, unde preţul ‘se duce numai în sus’.

În ceea ce priveşte potenţialul microhidro, reprezentantul Hidroelectrica a spus că aceasta are 163 de microhidrocentrale, din care 140 au capacitatea sub 4 MW, iar 23 între 4 şi 10 MW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul Bucureștiului
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul ...
Banca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare de 37 de milioane de euro pentru PRIMA Development Group, potrivit unui......
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei de la Cernavodă
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) anunță că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie ...
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea ...
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...