Analiză eMAG: ce cumpără românii înainte de Paște

Cu câteva săptămâni înaintea Paștelui, românii se pregătesc pentru sezonul în aer liber și grădinărit, dar și pentru călătoriile pe care le planifică în această perioadă. Astfel, în primele două săptămâni din aprilie, clienții eMAG au cumpărat jante și anvelope sau pulverizatoare cu apă, pentru care vânzările au fost de patru ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut din punctul de vedere al volumelor, dar au cumpărat și sere și mobilier de grădină sau plante și semințe, pentru care vânzările au fost de două ori mai mari. Totodată vânzările de biciclete au crescut aproape de două ori, iar cele de articolele pentru sporturi cu rachete și sporturi de apă au crescut cu 15%. Creșteri similare au înregistrat saltelele pentru exerciții și articole pentru pescuit, la fel și pentru categoria fashion, în special încălțăminte sport atât pentru copii cât și pentru adulți. Articolele pentru curățenia casei nu lipsesc nici ele din topul celor mai vândute categorii din această perioadă, înregistrând creșteri de peste 10%.
Lidia Neagu - lun, 22 apr. 2024, 12:50
Analiză eMAG: ce cumpără românii înainte de Paște

„Primele două săptămâni din aprilie arată un apetit crescut în rândul clienților pentru amenajarea spațiului exterior și pentru activități în aer liber și călătorii, pe lângă cumpărăturile tradiționale pe care le fac în apropierea sărbătorilor Pascale. Ei au folosit fiecare eveniment de shopping pentru a cumpăra cele necesare la prețuri cât mai bune, accesând ofertele promoționale, dar și posibilitatea de a-și finanța cumpărăturile în rate, într-o perioadă când listele de cumpărături sunt mai lungi”, a spus Mircea Tomescu, Chief Marketing Officer eMAG România, Ungaria și Bulgaria.

Top produse cu vânzări în creștere în primele două săptămâni ale lunii aprilie

  • Motocoase electrice
  • Cositoare
  • Mobilier de grădină
  • Furtunuri de grădinărit
  • Piscine și accesorii pentru piscină
  • Aspersoare
  • Fântâni de grădină
  • Aparate de aer condiționat
  • Biciclete
  • Vehicule electrice
  • Fashion

Cu o lună înainte de Paște, clienții eMAG adăugaseră cu 20% mai multe produse în Favorite comparativ cu luna anterioară, semn că se pregăteau din timp și așteptau cel mai bun moment de shopping.

Te-ar mai putea interesa și
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este de părere Florin Mariș, CEO și fondator al dezvoltatorului clujean......
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...