5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 24.02.2014

Cine ar putea urma după Astra, topul celor mai mari bănci din România, motorul Ecoboost de 1,5 litri care se face la Craiova ajunge şi pe Focus şi Mondeo şi despre legea terenurilor şi fermieri
Economica.net - lun, 24 feb. 2014, 03:51
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 24.02.2014

Capital: Cine urmează după Astra? Săptămână fierbinte pentru piața asigurărilor din România. Autoritatea de supraveghere în domeniu a decis să declanșeze procedura de redresare financiară la o societate locală. Și nu este vorba despre orice asigurător, ci chiar despre liderul pieței, Astra Asigurări, care în urma deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) iese de sub controlul lui Dan Grigore Adamescu, urmând să fie condusă de un administrator special, compania KPMG. Președintele ASF, Dan Radu Rușanu, a fost zgârcit cu detaliile în ceea ce privește situația de la Astra, insistând că societatea aaajuns în administrare specială în principal din cauza unui deficit de rezerve și reasigurare, dar și ca urmare a unor împrumuturi acordate unor firme din grupul deținut de Adamescu (cel mai mare fiind un împrumut de aproximativ 23 de milioane de euro către societatea care editează România Liberă).

ZF: Topul celor mai mari bănci. Banca Transilvania, UniCredit, Raiffeisen şi ING au continuat să-şi crească activele, în timp ce liderii sistemului bancar BCR şi BRD au rămas pe trendul negativ din ultimii ani. Banca Transilvania şi-a consolidat locul al treilea în clasamentul cotelor de piaţă după active, ajungând la aproape 9% la sfârşitul lui 2013, în condiţiile majorării cu circa 8% a soldului creditelor nete. În cinci ani de criză banca specializată pe finanţarea IMM-urilor a câştigat 3,5 puncte procentuale la cota de piaţă, înregistrând cea mai mare expansiune de pe piaţă obţinută prin creştere organică, nu prin achiziţii.

0-100.ro: Motorul Ford EcoBoost de 1,5 litri produs la Craiova ajunge pe Focus si Mondeo. Motorul de 1,5 litri pe care Ford il produce din primavara anului trecut la Craiova urmeaza sa echipeze in premiera doua modele europene de volum: Focus si Mondeo, motoarele urmand a fi trimise catre uzina germana Saarlouis din a doua parte a anului curent. La Craiova, Ford a inceput in 2012 productia de motoare, cu propulsorul EcoBoost de 1 litru, iar investitiile au depasit 230 milioane euro.

ZF – Se poate şi la stat: Antibiotice vrea şi mai mult profit în 2014.  Producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi estimează pentru acest an o creştere cu 6% a profitului net, la 30,55 milioane lei (6,7 milioane euro), faţă de 2013, şi a programat cheltuieli cu investiţiile de 34,12 milioane lei (7,5 milioane euro), potrivit bugetului companiei. Pentru 2013 compania a raportat un profit de 28,8 milioane lei. În acelaşi timp, Antibiotice Iaşi a proiectat venituri totale de 356,17 milioane lei (78,8 milioane euro) şi cheltuieli totale de 319,29 milioane lei (70,7 milioane euro). În 2013, vânzările producătorului au urcat cu 4,4%, la 317,4 milioane lei (71,8 milioane euro).

Adevărul: Fermierii acuză noua lege privind vânzarea terenurilor, pe motiv că mai mult încurcă. Va costa foarte mult să vinzi mici terenuri. Noua lege privind vânzarea terenurilor agricole mai mult încurcă fermierii şi este greoaie având în vedere că pentru multe terenuri nu există cadastru şi nici nu s-a efectuat succesiunea, iar în cazul în care se vinde o suprafaţă mai mică de teren atunci aceste costuri sunt prea mari raportat la încasări, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...