Producătorul de baterii ROMBAT a primit autorizația finală de la ANRE pentru centrala fotovoltaică de 4,2 MW de la Bistrița

Proiectul centralei fotovoltaice a ROMBAT de la Bistrița, de 4,2 MWp și aproape 20 de milioane de lei, despre care compania a spus la momentul lansării că este probabil cea mai mare investiție “în regim de prosumator” din Transilvania, a primit autorizația de înființare.
Mihai Nicuţ - mar, 23 apr. 2024, 19:43
Producătorul de baterii ROMBAT a primit autorizația finală de la ANRE pentru centrala fotovoltaică de 4,2 MW de la Bistrița

“Autorizaţia de înfiinţare solicitată de societatea ROMBAT S.A. pentru realizarea noii capacităţi energetice ,,Centrala Electrică Fotovoltaică (CEF) Bistrița”. Aceasta este una dintre deciziile luate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în ședința Comitetului de Reglementare de ieri. La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.

În noiembrie 2023, Rombat, companie specializată în producția de acumulatori auto, și Datacor, furnizor regional de soluții integrate în domeniile energiei solare, comunicațiilor și infrastructurii, au anunțat o colaborare strategică pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 4,2 MW, marcând astfel cea mai mare investiție în regim de prosumator din Transilvania, potrivit unui comunicat de presă emis atunci.

Proiectul este  finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea totală a proiectului este de 19,6 milioane de lei.

Parcul fotovoltaic va include 5.538 de module fotovoltaice, 545 W, monocristaline, bifaciale, amplasate la sol, și 2.304 de module fotovoltaice, 545 W, monocristaline, monofaciale amplasate pe acoperișul halei. Cu ajutorul a 3,42 invertoare de 100 kW și un post de transformare, această instalație va contribui la o reducere anuală a emisiilor de CO2 de aproximativ 1.082 de tone echivalent pe an.

„Sustenabilitatea este inserată în ADN-ul Rombat. Suntem consecvenți în respectarea promisiunilor privind implementarea planurilor strategice asumate”, a declarat atunci Alin Ioaneș, director general al Rombat.

În 2023, Rombat a investit în creșterea eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon prin implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a resurselor, concretizat prin construirea unui parc fotovoltaic de 1 MW la Copșa Mică. „Prin construirea parcurilor fotovoltaice de la Copșa Mică și Bistrița, realizăm probabil cea mai mare investiție de acest gen din Transilvania în regim de prosumator”, a adăugat atunci Alin Ioaneș.

De altfel, la finalul anului trecut Rombat și Datacor au anunțat deschiderea parcului fotovoltaic de la Copșa Mică, primul realizat cu finanțare prin PNRR, cu 920 KW de putere instalată, opt invertoare de 115 KW și 1.746 panouri fotovoltaice.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...