Invazia românilor în Marea Britanie nu a mai avut loc – studiu

Prezisul aflux de lucrători din România şi Bulgaria în urma ridicării restricţiilor privind imigraţia, la 1 ianuarie acest an, nu s-a materializat, relevă un studiu realizat pe companii aeriene şi companii de transport cu autocarul şi preluat de The Independent.
Economica.net - lun, 24 feb. 2014, 08:33
Invazia românilor în Marea Britanie nu a mai avut loc - studiu

Şase companii aeriene şi trei companii care furnizează servicii de transport cu autocarul între România şi Bulgaria şi Marea Britanie au declarat că nu au constatat un trafic crescut din aceste două state est-europene către Regatul Unit după Anul Nou.

Datele au fost făcute publice de către grupul de lobby pro-imigraţie Imigration Matters.

În perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, aminteşte The Independent, unii politicieni şi activişti anti-imigraţie au avertizat că relaxarea restricţiilor privind accesul lucrătorilor din Bulgaria şi România pe piaţa britanică a forţei de muncă ar putea conduce la un aflux de cetăţeni din aceste două ţări şi ar putea pune presiune pe serviciile publice şi alimenta ‘turismul pentru ajutoare sociale’.

La scurt timp înainte ca normele de acordare a vizelor să se schimbe la 1 ianuarie 2014, premierul britanic David Cameron a anunţat că imigranţii bulgari şi români nu vor fi eligibili pentru alocaţia de şomaj în primele trei luni de la intrarea lor în Marea Britanie.

La 1 ianuarie, preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor, Keith Vaz, şi colegi ai acestuia s-au dus să întâmpine imigranţii români pe aeroportul Heathrow, însă au constatat că doar câţiva sosiseră. Noul studiu arată că această tendinţă a continuat în lunile ianuarie şi februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...