Pierderile Electrolux s-au triplat în primul trimestru, dar sunt mai mici decât estimau analiştii

Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux a raportat vineri pierderi operaţionale semnificativ mai mari pentru primul trimestru al acestui an, ca urmare a cererii slabe şi a performanţelor modeste din America de Nord, dar cu toate acestea cotaţia acţiunilor sale a crescut cu 6% pentru că pierderile au fost mai mici decât estimau analiştii, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 26 apr. 2024, 13:14
Pierderile Electrolux s-au triplat în primul trimestru, dar sunt mai mici decât estimau analiştii

Electrolux, companie prezentă şi pe piaţa din România, a înregistrat pierderi operaţionale de 720 de milioane de coroane (66,2 milioane de dolari) în primele trei luni ale acestui an, faţă de pierderi de 256 milioane de coroane în perioada similară a anului trecut şi un rezultat negativ de 761 milioane de euro estimat de analişti.

Grupul suedez a avut probleme în a concura cu rivalii care oferă preţuri mai mici, cum este producătorul chinez Midea, pe măsură ce gospodăriile afectate de inflaţie se îndreaptă spre eletrocasnice mai ieftine.

„Presiunile pe partea de preţuri în America de Nord şi activităţile promoţionale ridicate de pe alte pieţe, care au caracterizat ultima parte a anului 2023, au continuat şi în primul trimestru”, a precizat directorul general de la Electrolux, Jonas Samuelson.

Acesta a informat Consiliul director al companiei de intenţia sa de a demisiona din funcţia de preşedinte director general al Electrolux începând cu data de 1 ianuarie 2025.

Martin Persson, manager de portofoliu la grupul de asigurări Lansforsakringar, unul dintre acţionarii de la Electrolux, spune că, deşi pierderile operaţionale trimestriale au crescut semnificativ, pieţele financiare se aşteptau la rezultate şi mai proaste.

„Cred că aşteptările erau la un nivel extrem de scăzut”, a spus Martin Persson. Acesta a adăugat că numirea unui nou director general ar putea fi un element pozitiv pentru Electrolux, cu condiţia să găsească persoana potrivită.

În ultimii ani, Electrolux a avut probleme în special pe piaţa din America de Nord, unde a redus costurile, însă măsurile de eficientizare a producţiei nu au dat încă roade. America de Nord, una din cele mai importante pieţe pentru Electrolux, este o regiune dificilă şi pentru competitori, o dovadă în acest sens fiind anunţul recent al Whirlpool că va disponibiliza aproximativ 1.000 de angajaţi în America de Nord.

Electrolux, companie care vinde maşini de spălat, frigidere şi aragazuri sub mărcile Electrolux, AEG, Zanussi şi Frigidaire, este prezentă în România din 1995 prin divizia de vânzări şi marketing în Bucureşti, precum şi prin fabrica de aragazuri de la Satu Mare, la care deţine 99,52% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
ANOFM: 34.686  de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 168 de posturi pot fi ocupate în străinătate prin rețeaua EURES
ANOFM: 34.686 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 168 de posturi pot fi ocupate în străinătate prin ...
Aproape 35.000 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional se află în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe, respectiv 2.864, fiind......
CNA a respins cererea de rediscutare a plângerii depuse de Realitatea Plus împotriva deciziei de retragere a licenței. Aceeași hotărâre a fost luată și în cazul Gold FM
CNA a respins cererea de rediscutare a plângerii depuse de Realitatea Plus împotriva deciziei de retragere a licenței. ...
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins miercuri solicitarea de rediscutare a plângerii prealabile depuse ...
Investitorii individuali se îndreaptă în masă către petrol și minerale rare și achiziționează acțiuni din sectorul software, în ciuda temerilor legate de „SaaSpocalypse”
Investitorii individuali se îndreaptă în masă către petrol și minerale rare și achiziționează acțiuni din sectorul ...
Pe fondul conflictelor geopolitice și al progreselor în domeniul inteligenței artificiale, investitorii individuali au ...
De ce este important să alegi un cazinou aprobat de ONJN
De ce este important să alegi un cazinou aprobat de ONJN
România este una dintre țările în care industria jocurilor de noroc online se simte ca acasă. Este un domeniu de mare ...