Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston

Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub controlul gigantului energetic rus de stat Gazprom, a anunţat şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani (foto), transmite France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 27 apr. 2024, 14:45
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston

”Guvernul cere clarificări cu privire la naţionalizarea Ariston Thermo Group”, o companie specializată în echipamente de încălzire şi apă caldă, a declarat el pe reţeaua de socializare X, fostul Twitter.

Lucrăm, de asemenea, cu Bruxelles-ul şi suntem în legătură cu Germania, în condiţiile în care şi compania Bosch a fost vizată, a adăugat el.

Într-un alt mesaj, Tajani a spus că a discutat cu conducerea Ariston şi că Roma „este alături de companii, gata să le protejeze pe toate pieţele internaţionale”.

Preluarea a fost consemnată într-un decret rusesc publicat vineri, deşi datat joi şi semnat de preşedintele Vladimir Putin.

Potrivit textului, acesta transferă controlul a 100% din acţiunile deţinute de Ariston în companii ruseşti către Gazprom Household Systems, o filială a gigantului rus de stat Gazprom.

De la invazia Ucrainei, Moscova a confiscat filialele ruseşti ale mai multor companii occidentale, inclusiv Danone şi producătorul danez de bere Carlsberg, plasându-le sub ceea ce descrie drept „control temporar” şi prezentând aceste măsuri ca fiind un răspuns la sancţiunile occidentale impuse companiilor ruseşti.

Oficialii occidentali şi unele dintre aceste companii au denunţat „naţionalizarea” de către Moscova a proprietăţii private.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii......
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...