Naţionalizarea YPF: Argentina a ajuns la un acord privind acordarea de compensaţii pentru Repsol

Argentina şi Repsol au ajuns la un acord privind compensaţii în valoare de cinci miliarde de dolari, pe care le va primi Repsol după naţionalizarea companiei energetice YPF, transmite BBC.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 08:11
Naţionalizarea YPF: Argentina a ajuns la un acord privind acordarea de compensaţii pentru Repsol

Pe data de 16 aprilie 2012, preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a anunţat că statul va prelua acţiunile deţinute de Repsol la compania YPF, acuzând societatea spaniolă că nu şi-a respectat angajamentele legate de forările de petrol. Anterior deciziei de naţionalizare, companiei Repsol i-au fost retrase concesiunile petroliere din mai multe provincii argentiniene pe motiv că aceasta nu ar fi investit suficient.

Repsol susţine că a realizat investiţii în valoare de 20 de miliarde de dolari în Argentina. Repsol, care deţinea 51% din acţiunile YPF, a cerut în instanţă despăgubiri de 10,5 miliarde de dolari. Deja compensaţiile de cinci miliarde de dolari reprezintă jumătate din suma cerută de Repsol, compania spaniolă susţinând că decizia va întări situaţia sa financiară şi va încheia incertitudinile legale.

‘Cred că după doi ani am ajuns la un acord convenabil asupra problemelor legate de naţionalizarea YPF, iar acest fapt este pozitiv. Din punct de vedere financiar, am intrat într-o nouă etapă, în care suntem mai puternici’, a afirmat preşedintele Repsol, Antonio Brufau.

Argentina se aşteaptă ca acest acord să ducă la atragerea de investiţii străine la explorarea zăcămintelor de şisturi bituminoase. YPF produce aproximativ o treime din petrolul Argentinei şi un sfert din gaze naturale. Argentina se află printre statele cu cele mai mari rezerve de şisturi bituminoase din lume.

Ţara vrea să dezvolte zăcământul de şisturi bituminoase Vaca Muerta deţinut de YPF, dar până acum nu a reuşit să atragă investitori, din cauza litigiului cu Repsol. Ca parte a acordului, Repsol a acceptat să renunţe la procesele împotriva statului argentinian.

Acordul trebuie aprobat de acţionarii Repsol şi de Parlamentul Argentinei.

Te-ar mai putea interesa și
Cultivatorii de viță-de-vie au cerut ministrului Agriculturii punerea în funcțiune a sistemului antigrindină. Acesta însă nu poate fi repornit de un guvern demis a explicat demnitarul
Cultivatorii de viță-de-vie au cerut ministrului Agriculturii punerea în funcțiune a sistemului antigrindină. Acesta ...
Producătorii vitivinicoli cer punerea în funcţiune a sistemului naţional antigrindină pentru a proteja culturile de viţă-de-vie de pagubele provocate de grindină, însă programul necesar......
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele mai multe sunt în zona București – Ilfov
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele ...
Groupama a deschis 520 de dosare de daună la nivel naţional, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat ...
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului, anunță DEER
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul ...
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță că lucrările aferente proiectului „Realizare stație de transformare ...
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia a anunţat marţi că va furniza 3 miliarde de coroane (268 de milioane de euro) pentru apărarea antiaeriană a ...