Şeful Nasdaq infirmă că ar fi implicat în negocieri pentru preluarea LSE, Euronext

Şeful companiei americane Nasdaq OMX Group Inc, Robert Greifeld, a dezminţit că ar fi implicat în discuţii privind fuziunea cu London Stock Exchange Group Plc sau Euronext NV, operatorul burselor de la New York, Paris, Lisabona, Bruxelles şi Amsterdam, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 11:49
Şeful Nasdaq infirmă că ar fi implicat în negocieri pentru preluarea LSE, Euronext

‘Ne concentrăm pe activitatea din Statele Unite. Avem mai multe operaţiuni în derulare acum decât în orice perioadă a mandatului meu’, a afirmat Greifeld.

Acesta a încercat fără succes să preia bursa de la Londra în 2006, dar, în 2008, a achiziţionat operatorul bursier nordic OMX pentru suma de 3,7 miliarde de dolari.

IntercontinentalExchange Group (ICE), bursa de contracte futures pentru energie şi mărfuri, care a plătit 8,2 miliarde de dolari pentru preluarea NYSE Euronext, vrea să scindeze compania printr-o ofertă publică iniţială (IPO), pentru a separa bursele din Europa de cele transatlantice. Surse anonime au anunţat că ICE încearcă să vândă o participaţie de 30% din NYSE Euronext înainte de oferta publică iniţială.

‘Ne concentrăm pe alte aspecte ale planului nostru de afaceri din Europa. Expansiunea operatorului bursier nordic OMX ne va aduce un succes mai mare’, a afirmat Greifeld.

Nasdaq OMX Group operează şapte burse din Scandinavia şi din ţările baltice.

Anul trecut, organismele europene de reglementare au blocat fuziunea dintre Deutsche Boerse şi NYSE Euronext, operatorul burselor de la New York, Paris, Lisabona, Bruxelles şi Amsterdam. Această fuziune ar fi dat naştere celui mai mare grup bursier din lume

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...