Ioan Mihăilă, fost consilier al ministrului Niţă, condamnat la 4 ani închisoare cu executare

Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi fost consilier al ministrului delegat Constantin Niţă, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Economica.net - J, 27 feb. 2014, 15:59
Ioan Mihăilă, fost consilier al ministrului Niţă, condamnat la 4 ani închisoare cu executare

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, instanţa a decis ca Ioan Mihăilă să rămână în continuare în arest preventiv.

Anterior, în acelaşi dosar, Eugen Brădean, fost membru în Directoratul Hidroelectrica şi coordonator al Direcţiei de Marketing Furnizare, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare şi luare de mită, acesta beneficiind de o reducere cu o treime a pedepsei, după ce şi-a recunoscut vinovăţia.

La judecarea apelului declarat de DNA, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Eugen Brădean, printr-o sentinţă dată pe 31 ianuarie 2014, la trei ani închisoare cu executare.

Potrivit DNA, în luna octombrie 2013, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma ‘Energon Power and Gas’ din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.

DNA susţine că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.

‘Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Eugen Brădean’, susţin procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor locale aflate în circulaţie este de aproximativ două......
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a acordului
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a ...
Manfred Weber, liderul formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că ...