Spania: Guvernul a obţinut un profit de 301 milioane de euro din vânzarea a 7,5% din Bankia

Spania a înregistrat un profit de 301 milioane de euro (412 milioane de dolari) din vânzarea unei participaţii de 7,5% deţinută la Bankia, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 28 feb. 2014, 12:31
Spania: Guvernul a obţinut un profit de 301 milioane de euro din vânzarea a 7,5% din Bankia

Preţul unei acţiuni Bankia a fost de 1,5 euro, un discount de aproximativ 4% faţă de preţul de la închiderea şedinţei bursiere de joi, dar cu 12% mai ridicat decât preţul de 1,35 euro la care Guvernul a achiziţionat titlurile băncii.

Bankia a anunţat că cererea pentru acţiuni a depăşit 2,5 miliarde de euro, aproape dublu faţă de valoarea ofertei, cel mai semnificativ interes fiind din partea investitorilor instituţionali străini.

Deşi vânzarea este un argument solid pentru Guvern, care încearcă să îmbunătăţească sistemul bancar, Spania mai are mult de aşteptat până să recupereze cei peste 22 miliarde de euro injectaţi în Bankia, formată din fuziunea a şapte bănci regionale de economii.

Restul de 60,9% din acţiunile Bankia pe care încă le mai deţine statul spaniol sunt evaluate la 11,1 miliarde de euro.

Vineri, acţiunile băncii au scăzut la bursa de la Madrid cu 3,8%, la 1,52 euro.

În 2012, a fost înfiinţată Sareb, banca de rebuturi, unde instituţiile de creditare spaniole îşi pot transfera activele imobiliare toxice. Sareb dispune de un capital de maximum 90 de miliarde de euro. Creditele imobiliare vor fi preluate cu un discount de 45,6%, în timp ce terenurile vor fi preluate cu un discount de 79,5%, iar locuinţele terminate cu un discount de 54,2% din valoarea lor contabilă.

Afectat de expunerea masivă pe sectorul imobiliar, în 2012 sectorul bancar spaniol a obţinut de la UE, BCE şi FMI asistenţă financiară în valoare de 100 de miliarde de euro, dintre care au fost vărsate 41,3 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...