Se construiește un nou parc cu 31 de turbine eoliene în judeţul Vaslui. Va avea o putere totală de 186 MW pe oră

Un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile, cu ajutorul a 31 de turbine eoliene, a primit, luni, acordul de mediu pentru a fi amplasate în nordul judeţului Vaslui, informează Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). De asemenea, în zona Negreşti,Vaslui, va fi amplasat un parc eolian în valoare de 250 de milioane de euro.
AGERPRES - lun, 13 mai 2024, 14:21
Se construiește un nou parc cu 31 de turbine eoliene în judeţul Vaslui. Va avea o putere totală de 186 MW pe oră

„La mai puţin de o lună de la emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Parc eolian Hoceni – Dimitrie Cantemir”, care include 31 de turbine de 6,6 MW fiecare, un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile a primit, azi, Acord de mediu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui. Este vorba despre alte 31 de turbine ale Helios & Wind Energy, cu o capacitate totală de 186 MW/ oră, care vor fi amplasate pe 24 de hectare, în cinci localităţi din nordul judeţului. Planurile prevăd construirea unui parc eolian compus din 31 de generatoare electrice eoliene având o putere de 6 MW fiecare, respectiv o putere totală de 186 MW/ oră. Proiectul prevede linii electrice subterane interne de medie tensiune, cu o lungime totală de 48.860 m, căi noi de acces, cu o lungime totală 6.323 m şi platforme tehnologice, cu o suprafaţă totală de 68.591 mp. Fundaţiile turbinelor vor ocupa o suprafaţă totală de 14.012 mp, iar staţiile de transformare şi de stocare vor ocupa aproximativ nouă hectare”, se menţionează într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit directorului executiv al APM Vaslui, Mihaela Budianu, care a semnat Acordul de mediu pentru noul parc eolian, suprafaţa ocupată permanent de acest proiect este de 240.107 mp (24.01 hectare) şi este defalcată pe raza comunelor Oşeşti, Rebricea, Ştefan cel Mare, Vultureşti şi a oraşului Negreşti, din judeţul Vaslui.

Accesul spre noul parc eolian se va face dinspre drumul judeţean DJ 207, din localitatea Oşeşti.

Emiterea Acordului de mediu pentru acest proiect reprezintă o etapă premergătoare stabilirii condiţiilor şi măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea acestui parc eolian, înaintea obţinerii Autorizaţiei de mediu.

„Alături de parcul eolian care a primit Acord de mediu în luna aprilie, noul parc aproape că dublează capacitatea de producţie a energiei electrice produsă de vânt, doar în judeţul Vaslui, putând asigura alimentarea cu energie electrică a sute de mii de locuinţe. Conform documentului se recomandă evitarea lucrărilor care generează zgomot ridicat în perioada 15 aprilie – 15 iulie, când este sezonul de cuibărire pentru majoritatea speciilor de păsări. Deşi impactul prognozat este unul nesemnificativ, pentru reducerea la minim a deranjului asupra speciilor de păsări specialiştii noştri recomandă evitarea lucrărilor de amenajarea a drumurilor, fundaţiilor şi platformelor turbinelor precum şi săparea şanţurilor pentru conductorii electrici în această perioadă”, a explicat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM.

În prezent, în judeţul Vaslui, se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului alte 14 proiecte eoliene menite să valorifice potenţialul eolian al Podişului Moldovei cu consecinţe benefice asupra factorilor de mediu, prin înlocuirea energiei electrice produse în instalaţiile termoenergetice.

Astfel, un parc eolian în valoare de 250 de milioane de euro va fi amplasat în zona Negreşti, au informat reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui.

„APM a emis acordul de mediu pentru proiectul „Amplasare capacităţi de producere energie electrică eoliană, zona Negreşti, jud. Vaslui” din intravilanul şi extravilanul oraşului Negreşti, extravilanul comunelor Oşeşti, Rebricea, Ştefan cel Mare şi Vultureşti. Proiectul îşi propune instalarea a 31 turbine eoliene de putere 6 MW, amplasate în zonele optime rezultate în urma studiului de vânt, pe baza măsurătorilor directe. Puterea totală a parcului eolian este de 186 MW”, precizează reprezentanţii APM Vaslui.

Parcul eolian mai conţine linii electrice subterane interne de medie tensiune cu o lungime totală de 48.860 de metri, căi noi de acces, platforme tehnologice pe o suprafaţă totală de peste 68.000 de metri pătraţi, fundaţii turbine, o staţie de transformare şi o staţie de stocare în localitatea Rebricea şi o staţie de transformare în localitatea Oşeşti.

 

Te-ar mai putea interesa și
Iranul lasă loc de „bună ziua” cu SUA. Autorităţile de la Teheran spun că este posibilă o cooperare cu americanii pentru petrol şi gaze dacă Trump semnează un acord nuclear
Iranul lasă loc de „bună ziua” cu SUA. Autorităţile de la Teheran spun că este posibilă o cooperare cu ...
Ministrul petrolului din Iran, Mohsen Paknejad, a afirmat vineri că există posibilitatea ca Iranul şi Statele Unite să coopereze în sectorul petrolier şi gazier dacă cele două ţări încheie......
Taxele lui Trump au provocat o scădere de 30% a exporturilor europene de oţel spre SUA
Taxele lui Trump au provocat o scădere de 30% a exporturilor europene de oţel spre SUA
Tarifele vamale suplimentare impuse de Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu au provocat o scădere cu 30% a ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Activitate intensă la nodul Boița, unul dintre cele mai spectaculoase din România, proiectat pe trei niveluri
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Activitate intensă la nodul Boița, unul dintre cele mai spectaculoase din ...
Se lucrează intens la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România (Boița, județul Sibiu), informează vineri ...
S-A SEMNAT! Umbrărescu devine proprietarul combinatul siderurgic Hunedoara, oprit de gigantul global al oțelului ArcelorMittal toamna trecută
S-A SEMNAT! Umbrărescu devine proprietarul combinatul siderurgic Hunedoara, oprit de gigantul global al oțelului ArcelorMittal ...
ArcelorMIttal Hunedoara a anunțat acum câteva zile investitorii că s-au semnat documentele prin care firma lui Dorinel ...