Crimeea, o regiune „sub imperiul” Rusiei

Adaugă-ne ca sursă preferată

După Kiev, toate privirile s-au aţintit asupra altei regiuni a Ucrainei: Crimeea. Populaţia majoritar pro-rusă, care l-a adăpostit un timp pe preşedintele destituit Viktor Ianukovici, vede cu ochi răi răsturnarea puterii în Ucraina. Minoritatea tătară, persecutată o bună perioadă de timp de regimul sovietic, se poziţionează, în ceea ce o priveşte, de partea noului guvern. În viziunea Moscovei, zona are un interes strategic: în portul Sevastopol se află Flota de la Marea Neagră a Armatei Ruse. În opinia a numeroşi ruşi, regiunea este, din punct de vedere istoric, teritoriul lor.

Crimeea ocupă un loc special în inima ruşilor. Înconjurată de Marea Neagră, această ‘insulă, aproape’ a fost multă vreme un loc de vilegiatură privilegiat pentru ţari. Astăzi, populaţia de origine rusă este puternic majoritară şi reprezintă aproape 60% din cele 2 milioane de locuitori, în timp ce ucrainenii nu formează decât un sfert. Astfel, un număr important de rusofoni au dublă naţionalitate. ‘Această parte a populaţiei se informează din mass-media ruse, care zugrăvesc de o manieră foarte negativă mişcarea Euromaidan’, explică Tatiana Kastueva-Jean, responsabilă a Centrului Rusia/NEI din cadrul Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale (IFRI).

O altă componentă a populaţiei din regiune, tătarii, sunt favorabili noului guvern. Această comunitate musulmană s-a instalat în regiune începând din secolul al XIII-lea. ‘Ei sunt consideraţi poporul căruia acest teritoriu îi aparţine din punct de vedere istoric’, adaugă cercetătoarea. Foarte activi, tătarii reprezintă doar 12% din populaţia regiunii. În 1944, Stalin i-a deportat masiv în Siberia şi în Asia Centrală. El i-a acuzat atunci că ar fi colaborat cu Germania nazistă. O bună parte dintre ei au revenit de atunci în Crimeea, însă continuă să păstreze un puternic resentiment la adresa Rusiei.

‘Consider că planul actual pus în aplicare în Crimeea este planul Moscovei’, afirmă Rifat Ciubatov, preşedintele Adunării Reprezentanţilor Tătarilor din Crimeea.

Peninsula Crimeea este disputată de mult timp. Aflată înainte sub dominaţie otomană, ‘hanatul Crimeii’, relicvă a imperiului mongol, a fost anexat la Rusia în 1783 de către împărăteasa rusă Ecaterina a II-a. La mijlocul secolului al XIX-lea, francezii şi britanicii chiar au trimis trupe aici pentru a opri expansionismul rus la Marea Neagră. Ucraineană, regiunea va deveni destul de târziu, după ce, în 1954, liderul sovietic Nikita Hruşciov a făcut-o, în mod simbolic, cadou acestui ‘elev-model’ al URSS. La acea dată, frontierele din cadrul Uniunii Sovietice nu constituiau decât simple linii administrative, aminteşte Le Figaro.

Odată cu prăbuşirea URSS, regiunea a căpătat un cu totul alt sens. Populaţia, deja majoritar rusofonă, a dorit să revină sub aripa ‘Patriei-Mamă’, însă Tratatul de la Minsk, care a dat naştere Comunităţii Statelor Independente (CSI), a decis altfel. Peninsula obţine, cu toate acestea, statutul de republică autonomă. ‘De atunci, problema este una latentă. Ea a revenit în prim plan în condiţiile în care Ucraina încearcă să-şi clarifice identitatea între Rusia şi Occident’, subliniază Tatiana Kastueva-Jean.

Crimeea este, după destrămarea URSS, o sursă de discordie între Kiev şi Moscova. Motivul: Sevastopol. Portul continuă să adăpostească Flota Rusă de la Marea Neagră. Un prim termen a fost acordat acestei flote în 1997, pentru 20 de ani. În 2010, cele două ţări au căzut de acord asupra unei prelungiri cu 25 de ani a acestui termen. În schimb, Viktor Ianukovici a obţinut o reducere cu 30% a preţului la gazul rusesc. Destituirea preşedintelui ucrainean ar putea antrena o renegociere a acordului.

Or, această poziţie este una strategică pentru Armata rusă, asigurându-i hegemonia la Marea Neagră şi Caucaz. Sevastopol constituie unicul port spre Marea Mediteraneană, prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor. Miercuri, Moscova a luat măsuri pentru a asigura securitatea instalaţiilor şi armamentelor din zonă.

Potrivit Le Figaro, această dispută teritorială dă naştere la cele mai sumbre pronosticuri: o intervenţie armată. Un scenariu în stilul şi spiritul georgian. În august 2008, Moscova nu a ezitat să-şi trimită tancurile pentru a apăra independenţa celor două republici autoproclamate, Osetia de Sud şi Abhazia. În Crimeea, Putin ar putea invoca de asemenea prezenţa etnicilor ruşi pe acest teritoriu pentru a trimite aici trupe.