Directorul FMI spune că nu există motive de panică cu privire la economia ucraineană

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a apreciat vineri că nu există motive de panică cu privire la decizia Ucrainei de a cere ajutorul comunităţii internaţionale, transmite AFP.
Economica.net - vin, 28 feb. 2014, 15:39
Directorul FMI spune că nu există motive de panică cu privire la economia ucraineană

‘Nu vedem nimic alarmant, nimic care să constituie un motiv de panică pentru moment’, a declarat Christine Lagarde, care a făcut totuşi un apel către autorităţile ucrainene să se abţină să facă estimări cu privire la valoarea programelor de ajutor necesare.

Joi, Ucraina a cerut în mod oficial ajutorul Fondului Monetar Internaţional, iar FMI a informat că va trimite o echipă de experţi în Ucraina în următoarele zile pentru a demara negocierile cu privire la un nou acord de împrumut. Noul guvern interimar de la Kiev a estimat că are nevoie de 15 miliarde de dolari în acest an şi un total de 35 de miliarde de dolari pentru 2014 şi 2015.

‘Sperăm că autorităţile ucrainene vor evita să avanseze tot felul de cifre care nu au sens până când nu vor fi analizate în mod adecvat’, a declarat Lagarde la sfârşitul unei reuniuni cu ministrul german al Afacerilor Externe, Frank-Walter Steinmeier.

‘Trebuie să ne bazăm pe fapte’, a subliniat Christine Lagarde, adăugând că este extrem de prematur să avanseze o cifră cu privire la valoarea programului de împrumut înainte de trimiterea unei misiuni pe teren.

Ucraina are un acord stand-by în valoare de 15 miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional, însă acesta a fost îngheţat în 2011 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici. Cu ocazia ultimei sale vizite la Kiev, care a avut loc la finele anului trecut, o misiune a FMI a cerut din nou Ucrainei să majoreze preţurile la energie şi să introducă un curs de schimb flexibil pentru hrivna.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Implementarea......
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...