Marea Britanie şi Franţa şi-au anulat participarea reunilor pregătitoare ale summitului G8 de la Soci

Marea Britanie şi Franţa au decis duminică, în semn de protest faţă de acţiunile militare ruse în Crimeea, să-şi suspende participarea la reuniunile pregătitoare ale summitului G8, programat să se desfăşoare în luna iunie în staţiunea rusă Soci, transmite AFP citând oficiali de rang înalt din cele două ţări.
Economica.net - D, 02 mart. 2014, 14:44
Marea Britanie şi Franţa şi-au anulat participarea reunilor pregătitoare ale summitului G8 de la Soci

‘Marea Britanie se va alătura celorlalte state din G8 şi ne vom suspenda cooperarea sub egida G8, pe care Rusia îl prezidează anul acesta, decizie care implică şi reuniunile de săptămâna aceasta pentru pregătirea summitului G8, urmând să adoptăm acceaşi poziţie şi în cazul următoarelor reuniuni G8’, a precizat ministrul britanic de externe, William Hague, postului de televiziune Sky News la o bază militară britanică de unde urma să decoleze către Kiev.

‘Ne-am suspendat participarea la reuniunile pregătitoare din zilele următoare’, a afirmat şi o sursă diplomatică franceză de la Palatul Elysee, precizând că hotărârea a fost luată în urma unei discuţii între preşedintele François Hollande şi ministrul său de externe, Laurent Fabius pe tema evoluţiilor din Ucraina.

Anterior şi Statele Unite au anunţat că îşi suspendă participarea la aceste reuniuni, din acelaşi motiv.

Atitudinea Rusiei este contrară cu ‘principiile, valorile şi spiritul acestui summit ce reuneşte Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Rusia’, a explicat şeful diplomaţiei franceze cu câteva ore înaintea acestui anunţ. ‘Partenerii noştri ruşi trebuie să înţeleagă că, dacă vor continua astfel, acest lucru va avea un cost. Întreruperea pregătirilor pentru G8 are consecinţe. Tradiţional, Rusia este prietenul nostru. De la un prieten ne aşteptăm la altceva decât la un zgomot de bocanci milităreşti’, a avertizat Fabius, adăugând că Franţa este dispusă să ia parte la o acţiune de mediere pentru soluţionarea crizei ucrainene.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...