Aeroport București Sud: Primăria Sectorului 4 și CJ Giurgiu vor cumpăra terenul pentru noul proiect – Daniel Băluță

Primăria Sectorului 4 va cumpăra împreună cu Consiliul Județean Giurgiu terenul aferent viitorului Aeroport București Sud, a anunțat vineri Daniel Băluță, edilul de sector. Noul aeroport ar urma să permită transportul anual a peste 11 milioane de pasageri și 30.000 de tone de mărfuri, potrivit unui studiu de oportunitate coordonat de compania franceză SETEC.
Anemona Andone - vin, 17 mai 2024, 14:11
Aeroport București Sud: Primăria Sectorului 4 și CJ Giurgiu vor cumpăra terenul pentru noul proiect - Daniel Băluță

„Împreună cu CJ Giurgiu realizăm o societate comercială care va achiziționa terenul, când vor fi gata toate procedurile”, a menționat primarul Sectorului 4, într-o transmisie live.

Până la 1000 de hectare pentru Aeroport București Sud

Potrivit lui Daniel Băluță, pentru construirea Aeroport București Sud se iau în calcul două locații: Grădiștea și Adunații Copăceni. În urma finalizării studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, va fi stabilită exact locația.

Suprafața pentru noul aeroport va putea avea de la 300 până la 1000 de hectare, a mai spus Băluță. De asemenea, investiția în proiectul inițiat de PS4 ar putea fi de două miliarde de euro.

Edilul Sectorului 4 a menționat ca moduri de continuare a proiectului prin investiții de la bugetul de stat, eventual o preluare a proiectului de către Compania Națională de Aeroporturi București (CNAB), sau prin parteneriat public – privat.

Băluță a amintit că, în calitate de autoritate contractantă, Primăria Sectorului 4 derulează licitația pentru extinderea Magistralei 4 de metrou cu tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, proiect poate mai scump decât cel al Aeroport București Sud.

aeroport bucuresti sud

Primarul Sectorului 4 a prezentat și un calendar al derulării proiectului Aeroport București Sud, conform căruia în august ar urma să prezinte rezultatele studiului de prefezabilitate.

Băluță a adăugat că următoarea etapă va fi studiul de fezabilitate, după care va fi stabilită cu exactitate suprafața de teren și suma aferentă exproprierilor necesare. Potrivit estimărilor acestuia, exproprierile pentru un teren de 400 de hectare s-ar ridca la patru milioane de euro.

Mai departe, va urma procedura de atribuire a contractului de execuție.

Primarul Sectorului 4 a subliniat că în realizarea proiectului sunt implicați niște parteneri francezi, cu experiență vastă în infrastructură aeroportuară.

Aeroportul București Sud, ce urmează a fi construit la sud de Capitală în urma unui parteneriat ce va reuni autorități locale și centrale cu atribuții în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri și să permită transportul pe cale aeriană a cel puțin 30.000 de tone de mărfuri.

aeroport bucuresti sud

Aceasta este concluzia studiului de oportunitate elaborat recent de către un consorțiu de specialiști, Concrete & Design Solutions și Urban Scope, coordonați de reprezentanți ai companiei SETEC din Franța.

La eveniment au participat Gabriela Firea – senator, Bogdan Mîndrescu – secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, reprezentanți ai companiei franceze SETEC, precum și oficiali ai Ambasadei Republicii Franceze la București.

În 2018, când se vorbea la nivelul guvernamental despre realizarea acestui proiect prin Parteneriat Public Privat (PPP), Aeroportul Bucureşti Sud urma să fie proiectat pentru un trafic de 30 de milioane de pasageri şi să fie dotat cu cel puţin 2 terminale.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Activitate intensă în porturile Dunării Maritime. Se descarcă mărfuri aduse din Turcia, Italia și Egipt
VIDEO Activitate intensă în porturile Dunării Maritime. Se descarcă mărfuri aduse din Turcia, Italia și Egipt
Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați trasnmite miercuri detalii despre activitățile din porturile Dunării Maritime....
Motorina s-a scumpit din nou în benzinării, la doar o zi după ieftinirea cauzată de scăderea accizei. Care sunt acum prețurile
Motorina s-a scumpit din nou în benzinării, la doar o zi după ieftinirea cauzată de scăderea accizei. Care sunt acum ...
Prețul motorinei a crescut din nou la pompă azi în benzinăriile din câteva lanțuri mari de distribuție a carburanților ...
Ce le-a cerut primarul Ciucu primarilor din Ilfov – propuneri pentru eficientizarea transportului în comun în Bucureşti şi Ilfov
Ce le-a cerut primarul Ciucu primarilor din Ilfov – propuneri pentru eficientizarea transportului în comun în Bucureşti ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raţionalizare a traseelor de transport în ...
Primark a deschis al șaptelea magazin din România. Investiția se ridică la 10 milioane de euro.
Primark a deschis al șaptelea magazin din România. Investiția se ridică la 10 milioane de euro.
Primark, retailerul internațional de modă, a deschis oficial cel de-al șaptelea magazin din România la Iași, în urma ...