13 persoane au fost rănite după ciocnirea a două trenuri la Belgrad

13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al Transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 18 mai 2024, 09:49
13 persoane au fost rănite după ciocnirea a două trenuri la Belgrad

„Treisprezece persoane au trebuit să fie primească îngrijiri, printre care mecanicul, o controloare de bilete şi doi pasageri, toţi patru transportaţi la centrul de urgenţă”, a precizat Goran Vesic. „Nouă pasageri s-au putut întoarce acasă”, deoarece aveau răni uşoare, potrivit aceleiaşi surse.

Ministrul de Interne, Ivica Dacic, anunţase anterior nouă răniţi.

„Am fost norocoşi. Nu sunt morţi, asta e cel mai important”, a declarat el presei, în apropiere de locul accidentului, la aproximativ 4 kilometri de centrul Belgradului, lângă podul Pancevo.

„La faţa locului au fost trimişi 25 de pompieri cu şapte vehicule, deoarece echipele medicale nu au putut accede la locul coliziunii”, a adăugat Ivica Dacic, citat pe site-ul televiziunii naţionale (RTS).

Potrivit ministrului sârb al Transporturilor, trenul de călători a lovit, ‘în mijlocul tunelului’, trenul de marfă care era oprit.

Sursa foto: Novosti.rs

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Lipsa forţei de muncă devine unul dintre cele mai mari blocaje în calea extinderii producţiei de armament a Ucrainei şi a accelerării inovaţiei, spun experţii din industrie consultaţi de......
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia pot ”munci” în Vânzări, HR, Contabilitate sau IT
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia ...
Bogdan Putinică, unul dintre cei mai cunoscuți lideri români din tehnologie și fost manager general al Microsoft pentru ...
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Retailerul de produse sportive Decathlon a introdus în oferta magazinelor fizice și online peste 9.500 de produse dedicate ...
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste un miliard de lei în 2026
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste ...
Christian Tour, prima agenție de turism românească care s-a listat la Bursa de la București, a înregistrat în primul ...