Bulgaria nu are nici o alternativă în cazul opririi livrărilor de gaze prin Ucraina

Bulgaria are rezerve de gaze naturale care pot asigura consumul gospodăriilor şi întreprinderilor mici timp de o lună şi jumătate în cazul în care livrările de gaze naturale ruseşti prin Ucraina ar fi sistate. Nu există însă nici o variantă de alternativă pentru consumatoriI mari din industrie, scrie marţi cotidianul sofiot Trud.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 10:48
Bulgaria nu are nici o alternativă în cazul opririi livrărilor de gaze prin Ucraina

Gigantul rus Gazprom a anunţat deja că este posibil că transporturile de gaze prin Ucraina să fie afectate de criza politică. La cinci ani după criza din iarna lui 2009, Bulgaria nu deţine variante alternative, importând aproximativ 90% din gazele naturale din Rusia, restul de 10% asigurând din zăcăminte proprii. Interconexiunile care trebuie să lege sistemul bulgăresc de transport de gaze cu cele ale României, Greciei, Turciei şi Serbiei nu au fost construite încă. Cele mai avansate sunt lucrările la interconectorul cu România care urmează să fie inaugurat în câteva luni.

Singura ruta prin care Bulgaria primeşte gaze naturale este prin Ucraina, Republica Moldova şi România. Consumul zilnic se situează între 7,5 şi 10 milioane de metri cubi. În singurul depozit bulgăresc sunt în jur de 200 milioane de metri cubi, dar de acolo nu pot fi folosite mai mult de 4,2 milioane de metri cubi pe zi. Bulgaria ar putea primi nişte cantităţi de gaze minime din Grecia dar doar în cazul că această ţară are gaze în plus.

Se aşteaptă că după anul 2017 Bulgaria să aibă în sfârşit o variantă alternativă a livrărilor prin Ucraina după construirea conductei South Stream ce va aduce gazele ruseşti direct până la litoralul bulgăresc, traversând Marea Neagră.

Ministerul economiei şi energiei de la Sofia susţine că până în acest moment nu a primit înştiinţare din partea Gazprom că ar fi posibile probleme cu livrările de gaze. Nici Termoficarea Sofia, cel mai mare consumator de gaze din Bulgaria, nu a fost avertizată. Compania susţine că deţine rezerve de mazut care să-i permită să nu-şi întrerupă activitatea timp de două săptămâni în cazul în care livrările de gaze se opresc.

Cotidianul Standart îl citează pe vicepremierul Ţvetlin Iovcev care a declarat că situaţia din Ucraina reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale a Bulgariei. Principala ameninţare pe termen scurt este afectarea livrărilor de gaze, a spus Iovcev. Cu această ocazie, ministrul economiei şi energiei Dragomir Stoinov va convoca marţi o şedinţă de urgenţă a şefilor de companii din domeniul energiei.

Presa sofiotă informează şi că premierul Plamen Oreşarski a convocat marţi o şedinţă de urgenţă a consiliului de securitate pe lângă guvern, în centrul atenţiei fiind tot situaţia din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...