Dan Şova: Autostrada Sibiu-Piteşti se face

Autostrada Sibiu-Piteşti se face şi nu este în competiţie cu Autostrada Sibiu-Braşov, pentru că au surse diferite de finanţare, a declarat, marţi, Dan Coman Şova, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 11:25
Dan Şova: Autostrada Sibiu-Piteşti se face

‘Vă informez încă o dată, public, şi sper cu ocazia aceasta să ajungă la urechile cât mai multor oameni: Sibiu-Piteşti se face. Nu este în concurenţă în niciun caz cu Sibiu-Braşov pentru bunul şi simplul motiv că Sibiu-Piteşti este finanţat din fonduri de coeziune şi Sibiu-Braşov este finanţat din fonduri de dezvoltare regională. Au surse de finanţare diferită, nu se află în competiţie, aşa cum în mod greşit s-a reţinut în spaţiu public’, a spus Dan Şova, la audierile de la comisiile de specialitate din Parlament.

Acesta a explicat că pe data de 3 martie s-au declanşat la Compania Naţională de Autostrăzi procedurile pentru selecţia consultantului pentru a realiza studiul de fezabilitate, procedurile urmând să dureze maximum 6 luni, cu tot cu eventuale contestaţii.

Dan Şova a adăugat că pentru Autostrada Sibiu – Piteşti există o sumă de 28 milioane de euro pusă la dispoziţie de Comisia Europeană în alocarea 2007 – 2013 şi care urmează să fie scoasă la ‘licitaţie pentru studii de fezabilitate’.

Ministrul propus pentru portofoliul de la Transporturi a declarat că iniţial s-a avut în vedere realizarea studiului de fezabilitate în trei ani, apoi a fost negociat într-o primă fază realizarea în doi ani şi acum a fost programat la 12 luni.

‘După ce se termină studiul de fezabilitate în 12 luni, urmează procedurile de aprobare a lui, se va începe licitaţia pentru atribuirea de lucrări care va dura 6 luni. Dacă punem 6 luni acum, 12 şi cu 6, în cel mai bun caz, în 24 de luni se pot începe lucrările pe Sibiu – Piteşti’, a mai spus Şova.

Dan Coman Şova a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor cu 41 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...