Băsescu a trimis Parlamentului spre reexaminare o lege referitoare la corecţiile financiare

Preşedintele Traian Băsescu a trimis miercuri Parlamentului spre reexaminare legea pentru aprobarea Ordonanţei 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.
Economica.net - mie, 05 mart. 2014, 14:55
Băsescu a trimis Parlamentului spre reexaminare o lege referitoare la corecţiile financiare

Într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială se arată că dispoziţiile ordonanţei în discuţie se aplică mai multor categorii de beneficiari, fiind însă excluşi beneficiarii instituţii publice centrale, ‘ceea ce creează o discriminare de reglementare’.

Totodată, preşedintele Băsescu apreciază că nu este suficient de clar exprimat modul în care, prin susţinerea de la bugetul de stat a corecţiilor financiare generate de nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile, se poate asigura o implementare corespunzătoare a proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene de către autoritatea locală.

‘În esenţă, destinaţia fondurilor primite de către autoritatea locală de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, excede limitelor ariei de desfăşurare a proiectelor susţinute din fondurile europene pentru care se aplică corecţia financiară’, se mai arată în comunicatul citat.

De asemenea, Traian Băsescu atrage atenţia şi asupra modalităţii de calcul pentru dobânzile aferente sumelor datorate bugetului Uniunii Europene.

‘Aceste dobânzi se calculează până la data transmiterii de către beneficiari a solicitărilor pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare cauzate de abaterile de la legislaţia privind achiziţiile publice. Suportarea dobânzilor rezultate ca urmare a acestui calcul revine în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În consecinţă, perioada cuprinsă între data depunerii solicitărilor beneficiarilor la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional şi data la care acestora li se comunica un răspuns de acceptare/ respingere a cererii nu este luată în calcul’, se precizează în comunicatul menţionat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...