SENTIMENTUL de dimineaţă: Ucraina în anonimat, temporar. Contează mai mult cum merge tiparniţa de euro

Marile puteri s-au aşezat prima dată la masa negocierilor şi asta contează cel mai mult pentru pieţe, azi, când mai importante par deciziile Băncii Centrale Europene (BCE), cea care pune euro pe piaţă.
Adrian N. Ionescu - joi, 06 mart. 2014, 07:19
SENTIMENTUL de dimineaţă: Ucraina în anonimat, temporar. Contează mai mult cum merge tiparniţa de euro

Chiar dacă fac progrese aproape invizibile în soluţionarea crizei ucrainiene, liderii marilor puteri au început discuţiile, negocierile şi tot dansul diplomatic aferent. 

Marile pieţe ar putea să se mulţumească doar cu atât, deocamdată, mai ales azi, când ochii jucătorilor sunt îndreptaţi spre Frankfurt, de unde se aşteaptă, din partea BCE, noi deciziile care să stimuleze creşterea economică.

Marii speculatori mizează pe uşoare creşteri ale celor mai importanţi indici bursieri ai Europei:  +0,2 pentru DAX la Frankfurt, CAC 40 la Paris şi FTSE 100 la Londra.

 

Mediul

Pieţele se întorc la grijile cotidiene, acum că marile puteri îşi însoţesc contrele „din teren” cu un dialog, firav, nu prea fructuos, dar real.

Atâta vreme cât puternicii lumii discută, înseamnă că nu se bat. Şi pieţelor le este de ajuns asta mai ales azi.

„Orice măsură pe care BCE ar lua-o pentru a stimula creşterea economică, încă fragilă în Zona Euro, va încuraja apetitul pentru risc, chiar dacă creşterile (la burse, n.r.) vor fi totuşi limitate, în aşteptarea unor statistici esenţiale despre salariile din SUA”, rezumă Reuters.

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB)  scăderile accentuate de luni  şi în general de la începutul anului încoace „au făcut şi mai atractive acţiunile care promit dividende. Randamentele achiziţiei pentru dividende sunt mai mari” şi deci îndeamnă la cumpărături, după cum a constatat Alin Brendea, directorul general al casei de brokeraj Prime Transaction, pentru ECONOMICA.NET.

 

Reperele tehnice

Indicele BET FI a trecut ieri şi peste suportul de la 29.200 de puncte, altădată considerat de ultimă instanţă, de Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities Cluj Napoca

Îşi apără reputaţia de cel mai nervos indice (v. Arhiva). Suporturile păstrează necompromisă tendinţa de creştere pe termen mediu (v. DIDACTICE).

BET FI pleacă azi de la 29.762 puncte, mult deasupra suportului de la 28.500, care părea, luni, al „ultimei speranţe pentru reluarea creşterii”.

Variantele tehnice analizate luni vizau, pe de o parte, „o cădere a preţurilor sub minimele din februarie, spre 28.500 de puncte”.

Pe de altă parte, cea optimistă, „în cel mai bun caz, preţurile s-ar menţine peste actualele suporturi 29.800 – 30.000”, caz în care am urmări „cu interes rezistenţele de la 30,500, respectiv 31,500”, enunţă analistul clujean, imperturbabil, o variantă la care nu renunţă.

Care va să zică, urmărim rezistenţele care se opun creşterii.

 

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

Arhiva

Indicele BET FI  are reputaţia de oracol, pentru că SIF-urile şi FP, din portofoliul său, au expunere pe aproape tot ce este important din economia României.

BET FI este, de aceea, cel mai sensibil barometru al tendinţelor curente ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pentru că acţiunile din portofoliul său sunt cele mai vânate şi deci cele mai supuse speculaţiilor.

Ca să ne purtăm cu decenţa speranţei în pace, mai recitim şi:

Goana după dividende: Câştiguri de până la 35%, estimează analiştii conform profiturilor pe 2013

Cât profit se poate scoate din 100 de lei vânzări. Cele mai profitabile companii de la Bursa din Bucureşti

Arhivele celor dintâi două luni a acestui an sunt concentrate în:

SENTIMENTUL din 28 februarie:

Războiul se duce între Crimeea şi şefa dolarilor, nu doar în Ucraina. Vezi ştirile

SENTIMENTUL din 31 ianuarie:

Jocurile volatilităţii. Facebook a salvat ziua în America, Europa n-are erou

Şi mai multe indicii valoroase mai pot fi găsite în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi

 

„DIDACTICELE“

Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
 
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.

La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.

Dar dacă lichiditatea este mare şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 
AVERTISMENT

Mai întâi:

Apariţia unor date şi ştiri noi pe piaţă, ca şi pur şi simplu schimbările percepţiilor investitorilor pot schimba evoluţiile pe parsul zilei. 

SENTIMENTUL din 29 ianuarie este un exemplu. Ziua a început tot într-o încântare. A fost perceput foarte bine faptul că Turcia mărise dobânda de referinţă şi în in ciuda aşteptăriii unei veşti triste de la FED.  După prânz jucătorii au considerat că scăderea dobânzii nu este de ajuns, deşi o numiseră şocantă cu câteva ore înainte.

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță, fondator și CEO Hils Development, spune că în următoarele luni, prețurile la locuințe vor crește. Dezvoltatorii așteaptă însă o scădere a dobânzilor, care va duce la o......
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa ...
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...