Francezii au trecut sub tăcere un accident de transport nuclear

Armata franceză a păstrat 18 luni tăcerea asupra răsturnării unui camion de transport nuclear, condus de un necalificat.
Economica.net - vin, 16 dec. 2011, 18:30

Un militar fără calificare a răsturnat un camion de transport nuclear în incinta unei baze militare din sudul Franţei, accident ce a produs un prejudiciu în valoare de 50 de milioane de euro armatei franceze. Aceasta a preferat să treacă accidentul sub tăcere 18 luni, după cum s-a aflat vineri din surse judiciare,relatează AFP, citată de Mediafax.
Şoferul va fi judecat cu uşile închise pe 16 ianuarie, la Marsilia, de către un tribunal militar. Caporalul, în vârstă de 28 de ani, este inculpat pentru răniri involuntare, scoaterea din serviciu a unor materiale utilizate de forţele armate şi încălcarea consemnului. Accidentul s-a produs pe 9 iunie 2010, la baza aeriană din Istres, în sudul ţării.
Cotidianul La Marseillaise scrie că la bordul camionului de transport nuclear se aflau trei militari, doi şoferi şi superiorul lor. Vehiculul, de 33 de tone, s-a răsturnat într-un viraj, din cauza vitezei, încercând să evite un soldat care făcea jogging în incinta bazei. Trei militari au fost răniţi, unul dintre ei a petrecând şase luni la pat, cu două fracturi cervicale.
Anchetatorii au constatat că şoferul a mers cu viteză excesivă pe mai multe porţiuni din traseu, gonind cu până la 150 de km pe oră, în condiţiile în care, teoretic, motorul poate rula cu maximum 80 de km pe oră, cu excepţia situaţiilor de urgenţă. În plus, camionul avea şi probleme tehnice.  
Grav este însă faptul că şoferul nu avea calificarea necesară să conducă acest camion şi că armata i-a eliberat brevetul necesar „prin echivalare”, la două săptămâni după accident, cu efect retroactiv, de la 1 martie 2010. În plus, armata a înfiinţat în mod oficial „Escadronul de Transport de Materiale Specializate”, implicat în acest accident, abia pe 7 aprilie 2011, adăugându-l listei unităţilor militare ale căror misiuni necesită, din motive de securitate, respectarea anonimatului personalului.
Bernard Dupraz, Delegatul pentru Securitate Nucleară şi Radioprotecţia Activităţilor şi Instalaţiilor din Apărare, a recunoscut că acest caz evidenţiază „lucruri inacceptabile”.

Te-ar mai putea interesa și
Kia schimbă șeful diviziei europene pe fondul declinului vânzărilor
Kia schimbă șeful diviziei europene pe fondul declinului vânzărilor
Kia a anunțat că schimbarea liderului diviziei din Europa de la 1 ianuarie 2026. În primele zece luni din 2026, marca a vândut cu 4,1% mai puține mașini decât în aceeași perioadă din 2024....
NATO va avea în România a doua platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, după cea din Polonia – general NATO
NATO va avea în România a doua platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, după cea din Polonia – general NATO
Livrările de arme către Ucraina nu au diminuat în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a opri donaţiile ...
România e depus a a patra cerere de plată din PNRR la Comisia Europeană. Așteptăm să primim 2,6 miliarde de euro
România e depus a a patra cerere de plată din PNRR la Comisia Europeană. Așteptăm să primim 2,6 miliarde de euro
A patra cerere de plată PNRR a fost depusă oficial astăzi, vineri, 19 decembrie, la ora 20:06. Ea conține un număr de ...
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce ...