Ungaria: Un fost responsabil socialist, plasat în detenţie pentru o presupusă fraudă fiscală

Parchetul central ungar a plasat luni în detenţie un fost responsabil socialist în cadrul unui scandal privind o presupusă fraudă fiscală, ceea ce pune în încurcătură opoziţia cu mai puţin de o lună până la alegerile legislative din Ungaria, relatează AFP.
Economica.net - lun, 10 mart. 2014, 19:24
Ungaria: Un fost responsabil socialist, plasat în detenţie pentru o presupusă fraudă fiscală

Ca urmare a unui interogatoriu luni, fostul vicepreşedinte al Partidului Socialist Gabor Simon a fost plasat în detenţie, a declarat procurorul principal Imre Keresztesi într-un comunicat, fără să precizeze durata detenţiei.

Gabor Simon este suspectat de ”instigare într-un dosar de falsificare a unor documente oficiale”, a precizat procurorul. Gabor i-ar fi cerut unui prieten să deschidă un cont bancar în Ungaria cu ajutorul unui paşaport african fals ce conţinea datele sale personale, potrivit rechizitoriului. Contul i-ar fi permis să ascundă fonduri.

Fostul responsabil socialist era deja în vizorul justiţiei după dezvăluirile cotidianului Magyar Nemzet, apropiat guvernului, potrivit cărora avea un cont bancar secret în Austria din 2008, în care exista suma de circa 780.000 de euro la sfârşitul lunii octombrie 2013.

Gabor Simon a demisionat imediat din toate funcţiile sale din cadrul partidului şi parlamentului. El nu a vorbit niciodată despre originea fondurilor. Suspectat de fraudă fiscală, Gabor a fost interogat de parchet, dar eliberat.

Acest scandal afectează opoziţia în confruntarea cu premierul conservator Viktor Orban, care dispune de un avans deja foarte confortabil în sondajele pentru alegerile legislative din 6 aprilie.

Un studiu realizat de Institutul Median la sfârşitul lui februarie indica pentru partidul lui Orban, Fidesz, 36% din intenţiile de vot, pentru alianţa opoziţiei – 23 % şi pentru partidul de extrema-dreaptă Jobbik -14 %.

 

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...