Înainte de referendumul de duminică, Republica Crimeea îşi face armată proprie

Treizeci şi trei de voluntari au depus jurământul luni, la Simferopol, în faţa premierului pro-rus al Crimeii, Serghei Aksionov, pentru a deveni soldaţi ai forţelor de apărare recent create ale republicii separatiste, transmite AFP.
Economica.net - mar, 11 mart. 2014, 07:17
Înainte de referendumul de duminică, Republica Crimeea îşi face armată proprie

În curtea unei clădiri în care însemne în culori bleu şi galben ale Ucrainei au fost vopsite în grabă în cele trei culori ale drapelului rus, bărbaţi în uniforme îmblănite, cu automate Kalaşnikov noi pe piept, au jurat pe rând ‘să apere poporul Crimeii’.

În faţa a numeroase camere de luat vederi din lumea întreagă, Serghei Aksionov, protejat de două gărzi de corp şi de o vestă antiglonţ sub cămaşă, le-a mulţumit pentru ‘devotamentul lor în această perioadă dificilă’. ‘Voi sunteţi de acum zidul de apărare al poporului Crimeii’, a spus el.

Trei câte trei, bărbaţii – cei mai mulţi purtând cagule – s-au apropiat de o masă şi au citit, sub un drapel rusesc, textul jurământului: ‘Mă angajez să apăr poporul Crimeii şi să respect cu stricteţe Constituţia Republicii Autonome Crimeea’.

Adresându-se apoi presei, Serghei Aksionov a spus că în acea zi au depus jurământul 186 de voluntari deveniţi soldaţi. ‘Noi nu avem intenţia să intrăm în război cu nimeni. Vrem doar să ne decidem liberi destinul. Pentru aceasta ne creăm propriile forţe armate. După referendum, ele vor putea fi integrate în armata rusă’, a adăugat el.

Întrebat despre soarta rezervată soldaţilor armatei ucrainene, încercuiţi în toată Crimeea de soldaţi ai Moscovei şi de civili pro-ruşi, Aksionov a declarat: ‘După referendum, ei vor trebui să părăsească teritoriul Republicii Crimeea sau, cei care îi sunt cetăţeni şi doresc, vor putea depune jurământ Republicii Autonome a Crimeii sau Federaţiei Ruse’.

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...