Aproape două milioane de IP-uri din România, infectate cu viruşi informatici, în 2013 – CERT-RO

Aproximativ două milioane de IP-uri /Internet Protocol Adress - n. r./ unice din România au fost infectate cu aplicaţii de tip malware pe parcursul anului 2013, reiese dintr-un raport întocmit de specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică /CERT-RO/, dat, marţi, publicităţii.
Economica.net - mar, 11 mart. 2014, 11:03
Aproape două milioane de IP-uri din România, infectate cu viruşi informatici, în 2013 - CERT-RO

Pe baza datelor colectate, s-a ajuns la concluzia că aproximativ 78% dintre alertele cuantificate au vizat sisteme informatice din România, victime ale unor atacatori care, de regulă, prin exploatarea unor vulnerabilităţi tehnice, au vizat infectarea sistemelor cu diverse tipuri de aplicaţii malware, în scopul constituirii unor reţele de tip botnet.

Numărul total de IP-uri unice identificate, în baza acestor alerte, este de 1.945.597, respectiv 14% din plaja totală de IP-uri alocate României.

Totodată, circa 16% din totalul acestor adrese IP alocate ţării noastre (aproximativ 13,5 milioane) au fost implicate în cel puţin o alertă de securitate cibernetică raportată la CERT-RO, anul trecut.

‘În calitate de punct naţional de contact cu privire la incidente de securitate cibernetică, în perioada 1.01 – 31.12.2013, CERT-RO a primit de la diverşi parteneri interni sau internaţionali peste 43 de milioane de alerte de securitate cibernetică, cu privire la peste 2,2 milioane IP-uri unice din România implicate în diverse tipuri de incidente de securitate cibernetică’, se notează în raportul citat.

Datele oficiale arată că mai mult de jumătate din totalul IP-urilor unice raportate rulează sisteme de operare din familia Microsoft Windows, versiunile 98, 2000, XP sau 2003, în timp ce peste 39% din totalul alertelor individuale vizează entităţi din România ce găzduiesc pagini web de tip phishing, care afectează activitatea unor instituţii financiare din ţară sau străinătate.

Potrivit CERT-RO, anul trecut, au fost compromise în totalitate 10.239 de domenii ‘.ro’, echivalentul a 1,4% din totalul existent, iar 60% dintre acestea au fost infectate cu diverse variante de malware, ce pot infecta şi alţi vizitatori.

CERT-RO este o structură independentă de expertiză şi cercetare-dezvoltare în domeniul protecţiei infrastructurilor cibernetice, care dispune de capacitatea necesară pentru prevenirea, analiza, identificarea şi reacţia la incidentele de securitate cibernetică ale sistemelor informatice ce asigură funcţionalităţi de utilitate publică ori asigură servicii ale societăţii informaţionale.

Entitatea se află în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informaţională /MSI/ şi este finanţată integral din bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...