Egipt: Trei morţi şi 257 de răniţi în ciocnirile violente din Piaţa Tahir

Forţele de ordine egiptene au preluat controlul sâmbătă dimineaţă în zona din apropierea Guvernului de la Cairo unde confruntările violente de vineri, care au continuat până noaptea târziu, s-au soldat cu cel puţin trei morţi, potrivit unui nou bilanţ.
Economica.net - S, 17 dec. 2011, 10:09

Importante efective de soldaţi şi poliţişti au blocat accesul în acest sector, desfăşurând garduri de sârmă ghimpată, la câteva sute de metri de piaţa Tahrir, care a rămas deschisă traficului.

Confruntările între manifestanţi ostili puterii militare şi forţele de ordine s-au soldat cu trei morţi şi 257 de răniţi în acest sector, unde se află numeroase clădiri oficiale, potrivit unui nou bilanţ difuzat de televiziunea publică.

Aceste confruntări au început vineri dimineaţă, între forţele de ordine şi manifestanţi care campau de la sfârşitul lui noiembrie în faţa sediului Guvernului, pentru a protesta faţă de numirea de către armată a unui premier, Kamal el-Ganzuri, care a mai fost şef al Guvernului în timpul preşedinţiei lui Hosni Mubarak.

Confruntările s-au produs în condiţiile în care ţara este angajată de la 28 noiembrie în alegeri legislative, până în prezent dominate de formaţiunile islamiste.

Aceste violenţe sunt cele mai importante de la confruntările dintre manifestanţi împotriva armatei şi forţele de ordine, care s-au soldat cu 42 de morţi în noiembrie, în acelaşi cartier din Cairo, cu câteva zile înainte de debutul scrutinului.

Te-ar mai putea interesa și
Pod Giurgiu – Ruse 2: Bulgaria acuză România că întârzie cu anii proiectul transfrontalier. Ce zice CNAIR Update
Pod Giurgiu – Ruse 2: Bulgaria acuză România că întârzie cu anii proiectul transfrontalier. Ce zice CNAIR Update
Președinta Bulgariei, Iliana Yotova, și-a exprimat profunda nedumerire față de întârzierea de ani de zile a proiectului de construire a unui al treilea pod peste Dunăre, la Ruse - Giurgiu,......
Corneliu Bodea, CRE: Dacă vom avea din nou o explozie a prețurilor, statul va pune iar nota de plată pe umerii companiilor INTERVIU
Corneliu Bodea, CRE: Dacă vom avea din nou o explozie a prețurilor, statul va pune iar nota de plată pe umerii companiilor ...
România merge în continuare pe linia Bruxelles-ului în marile dosare energetice, iar schema ETS și actualul model de ...
Coreea de Sud – Guvernul aprobă decretul privind investiţii strategice de 350 miliarde de dolari în SUA
Coreea de Sud – Guvernul aprobă decretul privind investiţii strategice de 350 miliarde de dolari în SUA
Guvernul sud-coreean a aprobat marţi un decret prezidenţial ca parte a procesului de a autoriza investiţii strategice ...
RABLA 2026 – Programul va avea un buget de 300 milioane de lei. Ghidul va fi publicat azi, anunţă Buzioanu
RABLA 2026 – Programul va avea un buget de 300 milioane de lei. Ghidul va fi publicat azi, anunţă Buzioanu
Autovehiculele fabricate în Uniunea Europeană (UE), în Spaţiul Economic European (SEE) sau în state parte la Tratatul ...