E.On estimează o scădere a profitului de 33% în 2014

E.ON, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, se aşteaptă la o scădere a profitului cu 33% anul acesta, în urma vânzării activelor şi a câştigurilor mai reduse din Rusia şi de la divizia de materii prime, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 10:43
E.On estimează o scădere a profitului de 33% în 2014

Profitul net ajustat va scădea între 1,5 miliarde de euro (2,1 de miliarde de dolari) şi 1,9 miliarde de euro, de la un câştig de 2,24 miliarde de euro înregistrat în 2013, a anunţat miercuri compania germană.

Conform datelor publicate în ianuarie de Federaţia germană a industriilor, apei şi energiei (BDEW), energiile regenerabile au înregistrat un record în 2013, fiind responsabile pentru 23,4% din producţia de energie şi 24,7% din consumul de electricitate în Germania. Potrivit obiectivelor fixate de Guvernul de la Berlin energiile regenerabile ar urma să acopere 50% din consumul energetic în anul 2030 şi 80% în anul 2050. De asemenea, partea ocupată de energia nucleară în producţia de energie a rămas practic stabilă ajungând de la 15,8% în 2012 la 15,4% în 2013. Intenţia Germaniei este să închidă toate centralele nucleare până în 2022.

‘Ramificaţiile deciziilor politice din Germania şi preţurile insuficiente de pe piaţă pentru energia convenţională continuă să aibă un impact negativ asupra portofoliului nostru de generare a energiei, care a fost mult timp centrul afacerilor noastre’, a declarat directorul general al E.On, Johannes Teyssen.

Câştigurile companiei germane din 2013, de 2,24 miliarde de euro, sunt cu 46% mai scăzute decât în 2012 dar în linie cu estimările analiştilor, de 2,26 miliarde de euro. Compania va propune dividende de 0,60 euro pe acţiune pentru 2013, faţă de 1,10 euro pe titlu în 2012.

Vânzările E.On s-au ridicat anul trecut la 122,5 miliarde de euro.

Compania germană, prezentă şi în România, a vândut active în valoare de aproximativ 17 miliarde de euro (22 de miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria de 36 de miliarde de euro. În ianuarie, compania a anunţat că va extinde programul de vânzare a activelor cu aproximativ trei miliarde de euro, la un total de 20 de miliarde de euro. E.ON vrea să-şi vândă participaţia deţinută la compania de îmbogăţire a uraniului Urenco şi participaţii deţinute în companii locale de utilităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...