Ucrainenii nu ar fi atât de divizaţi pe axa Est-Vest privind soluţionarea crizei din ţară – sondaj

S-ar putea ca ucrainenii rusofoni din estul ţării să fie divizaţi de compatrioţii lor din vest de mai puţine diferenţe decât se credea anterior, potrivit unui sondaj de opinie publicat vineri, citat de Reuters, conform căruia ambele regiuni sprijină principiul unor negocieri menite să rezolve criza din Crimeea.
Economica.net - vin, 14 mart. 2014, 09:20
Ucrainenii nu ar fi atât de divizaţi pe axa Est-Vest privind soluţionarea crizei din ţară - sondaj

Ancheta de opinie, realizată de compania de cercetare a pieţei GfK pentru reţeaua civică internaţională Avaaz după ce forţele ruseşti au preluat controlul asupra Crimeii, mai arată că o majoritate dintre ucrainenii din cele două regiuni sunt în favoarea unor relaţii mai apropiate atât cu Rusia, cât şi cu Uniunea Europeană.

Noile autorităţi ucrainene, aflate la putere de la înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici, sprijinit de Moscova, luna trecută, susţin că vor urma planurile menite să asigure semnarea Acordului de asociere al ţării cu Uniunea Europeană. Decizia lui Ianukovici de a nu mai semna acordul la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius de anul trecut a provocat trei luni de proteste în masă.

Sondajul de opinie telefonic, realizat pe un eşantion reprezentativ de 2.000 de persoane, mai relevă că peste 76% dintre respondenţi din estul Ucrainei sunt ‘puternic’ sau ‘într-o oarecare măsură’ în favoarea discuţiilor care să garanteze drepturi pentru minorităţi şi să asigure revenirea trupelor ruseşti din Crimeea la bazele lor. Peste 90% dintre ucrainenii occidentali sprijină dialogul.

În acest context, în estul populat al ţării, peste 56% dintre cei chestionaţi au afirmat că ar prefera ca fostul stat sovietic să se alinieze în măsură egală cu Moscova şi Vestul. În vestul Ucrainei, acest scenariu a fost susţinut de aproape 44%, în timp ce la nivel naţional proporţie este de 52%.

Sondajul de opinie indică şi o oarecare doză de consens privind înlăturarea lui Ianukovici, pe fondul morţii a zeci de persoane în demonstraţiile de masă din Kiev. În estul Ucrainei, peste 67% dintre respondenţi au aprobat înlăturarea lui Viktor Ianukovici, proporţia ajungând la 94% în vestul ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...