Grecia face apel la reevaluarea politicii estice a UE din ultimele luni

Relaţiile economice cu Rusia sunt mult mai importante pentru Uniunea Europeană decât pentru SUA, de aceea UE ar trebui să-şi revizuiască politica estică şi să facă o previziune cu privire la posibila evoluţie a evenimentelor, a declarat luni ministrul elen de externe Evangelos Venizelos, vicepremier în guvernul de la Atena, în cadrul Consiliului de miniştri de externe ai UE cu privire la situaţia din Ucraina, informează RIA Novosti.
Economica.net - mar, 18 mart. 2014, 08:41
Grecia face apel la reevaluarea politicii estice a UE din ultimele luni

Reacţia UE a doua zi după referendumul din Crimeea a fost ‘aproape automată’, deoarece politica europeană trebuie să se bazeze întotdeauna pe principii, a declarat şeful diplomaţiei Greciei, ţară care exercită în prezent preşedinţia semestrială a UE.

‘Integritatea teritorială şi respectarea frontierelor existente stau la baza ordinii mondiale, păcii şi stabilităţii în lume’, a mai spus Evangelos Venizelos, apreciind ca echilibrate deciziile UE în raport cu Rusia.

‘Lista persoanelor care fac obiectul unor sancţiuni a fost elaborată de COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre) şi arată determinarea Europei, dar în acelaşi timp păstrăm deschise canalele politice şi diplomatice cu Rusia la cel mai înalt nivel posibil’, a subliniat el.

‘Poziţia noastră cu privire la guvernul ucrainean este de asemenea clară’, a declarat Venizelos, subliniind importanţa democraţiei şi respectarea drepturilor minorităţilor naţionale şi lingvistice în această fostă republică sovietică.

‘Acum este, de asemenea, un moment bun pentru reevaluarea politicii europene din ultimele luni faţă de Ucraina şi întregul Parteneriatului Estic. Aceste evenimente din Ucraina şi Crimeea sunt oare parte din prognozele noastre strategice? În acest caz, care este prognoza noastră pe viitor?’, a întrebat retoric ministrul elen de externe.

Este evident că UE nu a avut drept scop de a provoca o criză internaţională majoră pe continentul european, a opinat oficialul grec, subliniind că ‘scopul nostru nu a fost acela de a împinge Rusia să iasă din comunitatea internaţională, după logica unui nou Război Rece’.

Rusia trebuie să rămână în cadrul comunităţii internaţionale şi dreptului internaţional, ‘pentru că avem o datorie istorică de a găsi o soluţie diplomatică şi politică cât mai curând posibil’, a mai spus ministrul elen de externe.

Luni, şefii diplomaţiei din UE au convenit asupra sancţiunilor – interdicţie de intrare în UE şi o îngheţare a activelor – împotriva a 21 de oficiali ucraineni şi ruşi, care, oficialilor europeni, ‘subminează integritatea teritorială a Ucrainei’.

În cazul escaladării în continuare a situaţiei, UE a ameninţat că va lua măsuri suplimentare, care vor ‘duce la consecinţe suplimentare şi pe termen lung privind o gamă largă de domenii economice’.

Moscova declarase anterior că prejudiciul în urma eventualelor sancţiuni va fi reciproc, pentru că în lumea de astăzi totul este interconectat şi toate depind unele de altele. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, a spus de asemenea că Rusia ar putea să răspundă la sancţiuni, dar nu neapărat ‘în oglindă’.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpire masivă a motorinei în rețeaua Rompetrol azi, după ieftinirea mare de săptămâna trecută
Scumpire masivă a motorinei în rețeaua Rompetrol azi, după ieftinirea mare de săptămâna trecută
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, care ieftinise considerabil motorina săptămâna trecută, a crescut azi masiv prețurile....
Criză în Ungaria – Premierul Magyar susţine că guvernul va începe procedura legală de demitere a preşedintelui, dacă acesta nu demisionează
Criză în Ungaria – Premierul Magyar susţine că guvernul va începe procedura legală de demitere a preşedintelui, ...
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat luni, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Tamas Sulyok, că dacă acesta ...
34 de ani de colaps demografic. Populaţia României continuă să scadă – Numărul deceselor, aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date INS
34 de ani de colaps demografic. Populaţia României continuă să scadă – Numărul deceselor, aproape dublu faţă ...
Populaţia României a înregistrat, din nou, un spor natural negativ, în martie 2026, conform celor mai recente date comunicate ...
Lidl vs Kaufland. Cum s-au descurcat cele mai mari lanțuri de magazine alimentare din România în 2025. Lidl a renunțat la aproximativ 150 de angajați
Lidl vs Kaufland. Cum s-au descurcat cele mai mari lanțuri de magazine alimentare din România în 2025. Lidl a renunțat ...
Lidl și Kaufland, parte a aceluiași grup german Schwarz din care va face parte și Supermarket La Cocoș, și-au crescut ...