Piraeus Bank, ArcelorMittal şi Fiat, printre companiile care emit în Europa obligaţiuni speculative

Piraeus Bank, ArcelorMittal şi Fiat SpA sunt printre companiile care vând în Europa emisiuni de bonduri de tip junk (obligaţiuni speculative), deoarece costurile record scăzute de împrumut alimentează cel mai aglomerat început de an pentru acest tip de emisiuni, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 18 mart. 2014, 13:36
Piraeus Bank, ArcelorMittal şi Fiat, printre companiile care emit în Europa obligaţiuni speculative

Trimestrul acesta, cele trei se vor afla printre companiile care vor vinde bonduri de tip junk în valoare de 31 miliarde de euro (43 miliarde de dolari), conform datelor Bloomberg. Randamentul mediu cerut de investitori a scăzut în 2014 la 4,46%.

Emisiunea de obligaţiuni aparţinând Piraeus, prima venită din partea unei bănci elene în ultimii cinci ani, apare într-un moment în care Grecia vrea să revină pe pieţele de obligaţiuni după ce a fost salvată de UE, BCE şi FMI.

‘Nu cred că Piraeus ar fi putut realiza o astfel de tranzacţie în urmă cu un an, dar acum situaţia din statele periferice s-a îmbunătăţit substanţial. Vom vedea o cerere solidă pentru bondurile cu randament ridicat’, a declarat analistul Volker Marnet-Islinger, de la Deka Investment GmbH în Frankfurt.

Decizia cu privire la emiterea de obligaţiuni va fi luată la adunarea generală a acţionarilor din data de 28 martie. Având în vedere ratingul actual al Piraeus (Caa1/CCC/B miuns), aceasta ar urma să fie instituţia bancară cu cel mai slab rating, care vinde obligaţiuni.

Însă, dacă operaţiunea va avea succes, ar marca un punct de cotitură pentru instituţiile financiare greceşti, semnalând că acestea au redobândit acces la pieţele de finanţare după o absenţă de cinci ani.

Şi ArcelorMittal vrea să vândă obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, în valoare de 750 milioane de euro, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Este prima emisiune de bonduri din septembrie 2012 pentru ArcelorMittal, care are un rating de credite pe termen lung ‘BB plus’ (nerecomandat pentru investiţii).

Fiat emite bonduri pe şapte ani, declară, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

ArcelorMittal, prezentă şi în România, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, cu activitate în peste 60 de ţări. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost şi Alpha Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...