Piraeus, prima bancă elenă care a accesat pieţele pentru majorarea capitalului, de la debutul crizei

Piraeus a devenit prima bancă din Grecia care a emis obligaţiuni în valoare de 500 milioane de euro pentru a-şi majora capitalul, de la debutul crizei din zona euro, ceea ce sporeşte speranţele că această ţară şi băncile sale sunt în curs de redresare, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 18 mart. 2014, 17:28
Piraeus, prima bancă elenă care a accesat pieţele pentru majorarea capitalului, de la debutul crizei

Fondurile speculative se află printre instituţiile care au achiziţionat marţi bondurile pe trei ani emise de Piraeus, care au avut un randament de 5,25 – 5,5%, după ce banca a atras de la investitori peste un miliard de euro.

‘Toate băncile elene vor urmări cu atenţie această tranzacţie, deşi ele ar putea să nu anunţe imediat emisiuni de obligaţiuni, dar instituţiile elene de creditare vor putea reveni pe pieţele financiare în timpul acestui an’, a declarat un oficial de la băncile care au intermediat tranzacţia.

Având în vedere ratingul actual al Piraeus (Caa1/CCC/B minus), aceasta ar urma să fie instituţia bancară cu cel mai slab rating care vinde obligaţiuni. Dar succesul emisiunii de obligaţiuni marchează un punct de cotitură pentru instituţiile financiare greceşti, semnalând că acestea au redobândit acces la pieţele de finanţare după o absenţă de cinci ani.

Analiştii consideră că băncile care au intermediat tranzacţia, BNP Paribas, Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs şi HSBC, vor trebui să urmărească atent situaţia randamentelor obligaţiunilor portugheze şi ale băncilor din Portugalia pentru a se ghida în stabilirea preţului bondurilor.

Randamentele obligaţiunilor elene au scăzut puternic, marţi, după ce Grecia şi creditorii săi (UE, BCE şi FMI) au ajuns la un acord preliminar în vederea deblocării unei noi tranşe din programul de asistenţă financiară, în urma unor negocieri îndelungate şi dificile.

Marţi, randamentele obligaţiunilor elene pe zece ani au scăzut la 6,87%, iar cele pentru bondurile pe 30 de ani la 6,70%. Totuşi, obligaţiunile elene au încă cele mai ridicate randamente din zona euro.

Ultima dată când Piraeus a accesat pieţele financiare a fost în luna septembrie 2009, când a strâns 500 de milioane de euro cu o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea în luna septembrie 2012 şi cu un cupon de 4%. La acea dată, banca grecească avea un rating ‘A2/BBB+/A minus’.

Banca Centrală a Greciei a derulat o nouă rundă de teste de stres în rândul instituţiilor financiare elene pentru a stabili dacă recapitalizarea de 28 de miliarde de euro, efectuată în vara anului trecut, le-a făcut capabile să absoarbă şocuri viitoare, în condiţiile în care valoarea creditelor neperformante continuă să crească. Conform rezultatelor, National Bank of Greece (NBG), Piraeus, Alpha şi Eurobank au nevoie de majorarea capitalului cu încă 6,4 miliarde de euro.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost şi Alpha Bank.

 

Te-ar mai putea interesa și
Seceta moderată şi puternică se menţine în vestul, nordul şi centrul ţării la culturile de grâu şi porumb – ANM
Seceta moderată şi puternică se menţine în vestul, nordul şi centrul ţării la culturile de grâu şi porumb – ANM
Rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare până la optime pentru culturile de grâu de toamnă şi porumb în sudul şi estul ţării. În Maramureş însă şi pe arii......
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu aproape 11,5%, în mai 2026
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu aproape 11,5%, în mai 2026
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 11,46%, în mai 2026, până la 681 milioane de lei, de la 769,1 milioane ...
BNS solicită reforme urgente ale legislaţiei muncii, protecţiei sociale şi locuirii în România
BNS solicită reforme urgente ale legislaţiei muncii, protecţiei sociale şi locuirii în România
Blocul Naţional Sindical salută Strategia europeană de combatere a sărăciei şi solicită reforme urgente ale legislaţiei ...
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golf
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golf
Ministrul irakian de externe Fuad Hussein a declarat duminică că ţara sa doreşte să fie gazda unei posibile întâlniri ...