Alegeri în Franța, primele rezultate: extrema dreaptă e pe locul al treilea

Lovitură de teatru în Franţa: alegerile legislative de duminică au plasat alianţa partidelor de stânga în frunte, potrivit primelor estimări, în faţa taberei prezidenţiale a lui Emmanuel Macron şi a extremei drepte, ajunsă pe locul al treilea, niciunul dintre blocuri nereuşind să obţină majoritatea absolută, relatează AFP, citată de Agerpes
AGERPRES - D, 07 iul. 2024, 22:46
Alegeri în Franța, primele rezultate: extrema dreaptă e pe locul al treilea

Extrema dreaptă franceză Rassemblement National (RN, Adunarea Naţională) intră în forţă în parlament, cu un număr istoric de deputaţi aleşi (între 115 şi 155), dar rămâne departe de putere înregistrând un scor dezamăgitor faţă de avântul său din primul tur.

Franţa, un pilon al Uniunii Europene, se găseşte cufundată în necunoscut, fără nicio certitudine cu privire la viitorul său guvern, cu doar trei săptămâni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, comentează agenţia franceză de presă.

Cu 172 până la 215 deputaţi, conform primelor estimări ale institutelor de sondare, alianţa de stânga Nouveau Front Populaire (Noul Front Popular, NFP), formată din partide care nu sunt de acord pe o serie de probleme, a creat o surpriză devenind prima forţă a ţării.

La o lună după dizolvarea parlamentului, decisă de preşedintele Emmanuel Macron, tabăra prezidenţială a dat dovadă de o rezistenţă neaşteptată, cu 150 până la 180 de aleşi, faţă de 250 în iunie 2022.

Această tripartiţie aruncă Franţa în ceaţă, la capătul unui scrutin care a mobilizat puternic alegătorii (prezenţa la vot în jur de 67%), cea mai ridicată din 1981. Pentru că fără 289 de deputaţi, ceea ce înseamnă o majoritate absolută sau chiar apropiată de aceasta, niciun bloc nu este în măsură să formeze singur un guvern.

În timp ce se aşteaptă cifrele consolidate, poziţiile adoptate de principalii lideri şi negocierile intense care vor urma, identitatea viitorului guvern rămâne incertă.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...