Metrorex: 12 trenuri noi de metrou vor fi achiziţionate în cadrul proiectului Magistrala 6

 Magistrala 6 de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii de metrou, în cadrul acestui proiect urmând să fie achiziţionate 12 trenuri noi de metrou, a anunţat luni Metrorex.
AGERPRES - lun, 08 iul. 2024, 14:50
Metrorex: 12 trenuri noi de metrou vor fi achiziţionate în cadrul proiectului Magistrala 6

Potrivit sursei citate, Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni, fără transbordare la staţia 1 Mai. Aceasta va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Totodată, în cadrul acestui proiect se vor achiziţiona şi 12 trenuri noi de metrou.

„Noua linie de metrou va deservi toţi locuitorii Capitalei, inclusiv oamenii de afaceri, navetiştii şi turiştii, îmbunătăţind considerabil oportunităţile de muncă şi călătorie, precum şi mediul şi calitatea vieţii. De asemenea, siguranţa în trafic se va îmbunătăţi semnificativ, oferind o alternativă economică şi ecologică la transportul de suprafaţă”, se menţionează în comunicat.

Astfel, pentru construirea acestui obiectiv, activităţile de execuţie impun restricţionarea anumitor porţiuni de circulaţie rutieră. Măsurile de restricţionare sunt programate din timp şi eventualele modificări sunt anunţate în prealabil.

Conform sursei citate, devierea traficului şi semnalizarea rutieră sunt realizate cu suportul şi sub supravegherea Brigăzii Rutiere.

„Încurajăm publicul călător care tranzitează zona de Nord-Vest a Capitalei să utilizeze metroul, o soluţie potrivită pentru a ajunge rapid, ieftin şi sigur la destinaţie, mai ales în această perioadă caniculară. Totodată, în sprijinul publicului care locuieşte în zona Metropolitană Bucureşti-Ilfov, Metrorex oferă posibilitatea utilizării parcării Terminalului Multimodal Străuleşti, care are peste 600 de locuri de parcare”, susţin reprezentanţii companiei.

Potrivit sursei citate, proiectul „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă” (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni) este o lucrare de utilitate publică de interes naţional, conform HG 496/2017.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în faţa riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra......
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către ...
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mişcarea islamistă palestiniană Hamas că îşi va intensifica operaţiunile în Fâşia ...
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Ponderea vehiculelor electrice cu baterie (BEV) în înmatriculările de autoturisme noi din Europa a depășit 25% în luna ...