Metrorex, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din România, ar putea scoate din circulație câteva din garniturile IVA, care sunt foarte vechi și au un consum foarte mare, au declarat pentru Gândul surse din cadrul companiei de transport. Pe de altă parte, compania a precizat ulterior că trenurile circulă conform programului obișnuit.