Ursache: Măsurile aplicate de ASF contra Harinvest au fost exemplare

Măsurile aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ contra casei de brokeraj Harinvest au fost exemplare, dar legislaţia privind piaţa de capital are lipsuri şi ASF nu poate sancţiona entităţile care îşi încalcă propriile regulamente şi reglementări interne, a declarat miercuri, la o conferinţă pe tema pieţei de capital, vicepreşedintele ASF, Mircea Ursache.
Economica.net - mie, 19 mart. 2014, 09:54
Ursache: Măsurile aplicate de ASF contra Harinvest au fost exemplare

,,Evenimentul de la Harinvest este unul istoric, la începutul anului 2011, şi există furtul unei societăţi de brokeraj. Eu nu mă ocup de hoţi, de hoţi se ocupă instituţiile statului. Eu i-am scos din piaţă, le-am dat interdicţie cinci ani’ , a afirmat Ursache.

Vicepreşedintele ASF a menţionat că înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Penal, în februarie 2014, problemele de manipulare şi abuz de piaţă erau contravenţii, iar după această dată sunt infracţiuni de competenţă DIICOT şi sancţionate cu privarea de libertate şi interzicerea unor drepturi.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, luni, să aplice amenzi în valoare totală de 17.000 de lei unor reprezentanţi ai societăţilor implicate în cazul SSIF Harinvest, respectiv Banca Comercială Română, Depozitarul Central şi SSIF Broker Cluj-Napoca, în cazul BCR existând chiar o decizie de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) – DIICOT.

Potrivit sursei citate, în toate cele trei cazuri acţiunea de control a început pe data de 8 ianuarie 2014.

La BCR, controlul a inclus verificarea unor aspecte privind tranzacţiile de tip sell-out, precum şi cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada aprilie 2012 – noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest.

În urma controlului, ASF a concluzionat că persoane din cadrul societăţii, prin acţiunile întreprinse, au realizat tranzacţii care au dat semnale false şi au indus în eroare investitorii şi posibilii investitori în legătură cu cererea şi oferta de acţiuni pentru nouă emitenţi şi au menţinut la un nivel anormal preţul acţiunilor pentru doi dintre aceştia (în raport cu preţul istoric înregistrat de aceste acţiuni în perioada anterioară), realizând astfel acţiuni de manipulare a pieţei.

În cazul Depozitarului Central, acţiunea de control a vizat respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte tranzacţiile de sell-out derulate de SSIF Harinvest în perioada aprilie 2012 – noiembrie 2013.

În urma controalelor, s-a constatat că Depozitarul Central nu a efectuat verificări şi nu a obţinut informaţii referitoare la tranzacţia iniţială de cumpărare şi data decontării acesteia cu ocazia confirmării, prin semnarea Anexei nr. 6 la Codul BVB – operator de piaţă, a necesităţii introducerii în sistemul de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti a tranzacţiilor de sell-out speciale iniţiate de SSIF Harinvest şi decontate în patru zile de decontare, prin prisma îndeplinirii tuturor condiţiilor cerute de prevederile art. 79 alin. (1), (5) şi (6) din Titlul II al Codului Depozitarului Central.

Printre măsurile decise de ASF în privinţa Depozitarului Central se numără amendarea directorului general şi conducător al instituţiei, Adriana Tănăsoiu, cu suma de 10.000 de lei pentru că nu a asigurat respectarea prevederilor Codului Depozitarului Central şi nu a dispus măsurile necesare pentru respectarea de către Harinvest a prevederilor Codului şi iniţierea, în termen de cel mult 90 de zile, de către Depozitarul Central a unor modificări ale Codului Depozitarului, în conformitate cu cerinţele ASF, având ca scop evitarea unor situaţii similare.

La SSIF Broker Cluj-Napoca, verificările au avut ca obiect tranzacţiile de tip sell-out, precum şi cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada septembrie 2012 – noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest.

Astfel, ASF a constatat neactualizarea unei proceduri interne a intermediarului conform unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al SSIF Broker, nerespectarea unei proceduri interne referitoare la desemnarea unei persoane responsabile cu operaţiunile cu instrumente financiare cu risc scăzut, existenţa unor neconcordanţe între momentul tranzacţiilor, aşa cum a fost înregistrat în sistemul ARENA, şi momentul tranzacţiilor, aşa cum a fost înscris în confirmările de executare a ordinelor, dar şi nerespectarea reglementărilor operatorului de piaţă referitoare la notificarea modificărilor intervenite în Cadrul Anexei 3 la Codul BVB.

ASF a dispus sancţionarea directorului general, Grigore Chiş, a directorului general adjunct, Florica Zoicaş – Ienciu, cu amenzi în cuantum de 2.000 de lei fiecare, dar şi a reprezentanţilor compartimentului de control intern Oana Tudor şi Rareş Florian Bodea cu 2.000 de lei şi, respectiv, 1.000 de lei.

În data de 16 decembrie 2013, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru SSIF Harinvest.

Te-ar mai putea interesa și
Seceta moderată şi puternică se menţine în vestul, nordul şi centrul ţării la culturile de grâu şi porumb – ANM
Seceta moderată şi puternică se menţine în vestul, nordul şi centrul ţării la culturile de grâu şi porumb – ANM
Rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare până la optime pentru culturile de grâu de toamnă şi porumb în sudul şi estul ţării. În Maramureş însă şi pe arii......
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu aproape 11,5%, în mai 2026
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu aproape 11,5%, în mai 2026
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 11,46%, în mai 2026, până la 681 milioane de lei, de la 769,1 milioane ...
BNS solicită reforme urgente ale legislaţiei muncii, protecţiei sociale şi locuirii în România
BNS solicită reforme urgente ale legislaţiei muncii, protecţiei sociale şi locuirii în România
Blocul Naţional Sindical salută Strategia europeană de combatere a sărăciei şi solicită reforme urgente ale legislaţiei ...
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golf
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golf
Ministrul irakian de externe Fuad Hussein a declarat duminică că ţara sa doreşte să fie gazda unei posibile întâlniri ...