Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, reţinut de DNA

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut miercuri de procurorii DNA, urmând a fi prezentat joi la Tribunalul Bucureşti, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, el este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Economica.net - mie, 19 mart. 2014, 16:37
Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, reţinut de DNA

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2011 – 2013, Nicuşor Constantinescu a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al acestei instituţii.

‘În această modalitate, a fost tulburată grav activitatea Curţii de Conturi, care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice. Totodată, a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului şi care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA’, arată DNA.

Sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi.

‘Concret, acesta a împiedicat, în mod repetat, efectuarea controlului programat în cursul anului 2011, condiţionând prezentarea documentelor de comunicarea unei dovezi că respectiva acţiune de control figura în programul de activitate al Curţii de Conturi. Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 94/1992 Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii necesare desfăşurării activităţii sale, entităţile auditate fiind obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate la termenele stabilite şi să-i asigure accesul în sedii. După ce informaţiile solicitate au fost transmise sub forma unui extras, Nicuşor Constantinescu a continuat să refuze efectuarea controlului, invocând faptul că nu i-a fost transmisă o copie a întregului program’, susţin procurorii.

Controlul care urma să se desfăşoare în cursul anului 2012 a fost împiedicat cu motivaţia că nu există acordul preşedintelui CJ Constanţa, refuz menţinut cu prilejul solicitărilor repetate formulate de auditorii publici ai Curţii de Conturi.

Controlul programat în cursul anului 2013 nu s-a putut efectua datorită dispoziţiilor exprese ale preşedintelui CJ Constanţa, prin rezoluţii aplicate pe referatele întocmite de RAJDP Constanţa, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziţie.

De asemenea, în perioada 2007-2014, preşedintele CJ Constanţa nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 12 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale, prin aceste acţiuni producând un prejudiciu de aproximativ 30.000.000 euro.

‘Mai mult decât atât, după ce instanţele judecătoreşti au dispus prin 9 hotărâri definitive pronunţate în perioada 2008 – 2011 ca preşedintele CJ Constanţa să procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea în executare a hotărârilor prin care era obligat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Ulterior, printr-o altă hotărâre judecătorească s-a dispus ca preşedintele CJ Constanţa să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicuşor Constantinescu a continuat să nu îşi execute obligaţiile impuse de către instanţa de judecată’, au mai reţinut anchetatorii.

Sursa citată menţionează că toate demersurile de a obţine executarea silită a obligaţiilor preşedintelui CJ Constanţa au rămas fără efect, inclusiv datorită refuzului organelor fiscale de a executa penalităţile, astfel încât Nicuşor Constantinescu a lipsit practic de conţinut drepturile părţii vătămate, în ciuda recunoaşterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească.

În cauza procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Nicuşor Constantinescu face şi obiectul unui alt dosar penal pentru infracţiuni similare.

 

Te-ar mai putea interesa și
India anunţă un moment istoric pentru programul său nuclear civil
India anunţă un moment istoric pentru programul său nuclear civil
India a anunţat dezvoltarea unui reactor nuclear experimental care a produs prima sa reacţie în lanţ, un nou pas către independenţa gigantului sud-asiatic în domeniul combustibilului atomic,......
Autostrada Unirii A8: Danlin XXL, desemnat câștigător și pe lotul Tg Frumos – Lețcani
Autostrada Unirii A8: Danlin XXL, desemnat câștigător și pe lotul Tg Frumos – Lețcani
Compania Națională de Investiții Rutiere a desemnat, astăzi, asocierea de firme  din România și Bulgaria, Danlin XXL ...
Samsung – Profit operaţional de opt ori mai mare, în primul trimestru. 38 de miliarde de dolari (estimări)
Samsung – Profit operaţional de opt ori mai mare, în primul trimestru. 38 de miliarde de dolari (estimări)
Gigantul tehnologic sud-coreean Samsung Electronics a estimat marţi că în primul trimestru al acestui an a realizat un ...
Nuclearelectrica își deschide o nouă sucursală și mai ia un credit de la Eximbank USA
Nuclearelectrica își deschide o nouă sucursală și mai ia un credit de la Eximbank USA
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, urmează să înființeze o nouă sucursală, care să ...