Statele UE nu reuşesc să ajungă la un acord pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Noile ţinte propuse de Comisia Europeană la capitolul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 par să divizeze mai mult ca oricând ţările Uniunii Europene, scrie joi AFP înaintea începerii Consiliului European.
Economica.net - J, 20 mart. 2014, 09:59
Statele UE nu reuşesc să ajungă la un acord pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Comisia a cerut statelor membre să reducă până în anul 2030 emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelul înregistrat în anul 1990. Un alt obiectiv fixat pentru acelaşi orizont de timp este ca pe ansamblul surselor de energie cele regenerabile să reprezinte cel puţin 27% şi recomandă economii de energie de circa 25%.

‘În sectorul energetic există mari deosebiri între statele membre’, explică vice-premierul grec Evangelos Venizelos. ‘Numai unele ţări produc energie nucleară, preţul plătit pentru gazele naturale variază foarte mult de la o ţară la alta şi mai sunt şi restricţii pentru folosirea unor resurse, cum este cazul lignitului în Grecia’, detaliază el.

În consecinţă, mai multe state refuză să-şi asume vreun angajament faţă de noi obiective care să le oblige să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră.

Decizia de a urma sau nu recomandările Comisiei revine şefilor de stat şi de guvern şi ea nu poate fi luată decât în unanimitate, repartiţia surselor de energie pe ansamblul producţiei energetice fiind o prerogativă suverană a statelor membre. Dar deocamdată nu există un consens asupra reducerii emisiilor cu 40%, precizează o sursă franceză.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...