Ministrul Mediului: Programul ‘Casa Verde’ ar putea reveni din vară cu noi sesiuni de finanţare

Programul 'Casa Verde' se află la stadiul de analiză a impactului financiar, dar, din vară ar putea fi lansate noi sesiuni de finanţare, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.
Economica.net - D, 23 mart. 2014, 10:46
Ministrul Mediului: Programul 'Casa Verde' ar putea reveni din vară cu noi sesiuni de finanţare

‘(…) Au fost perioade complicate la Administraţia Fondului de Mediu, dar se pare că s-a reuşit un spaţiu de buget suficient ca să începem să regândim acest fond. Dacă reuşim să ducem proiecte de apă şi canalizare către fonduri europene, acolo eliberez de anumite obligaţii contractuale şi rămâne o resursă în plus. Dacă avem o Ordonanţă de urgenţă înseamnă că o să am un spaţiu unde pot să mă joc şi sigur va fi anul acesta ‘Casa Verde’, din cifrele pe care le văd la ora actuală. Va fi buget pentru proiecte neonorate şi pentru o sesiune nouă de proiecte. Programul se va adresa, probabil, persoanelor fizice. Ar putea intra în program şi persoanele juridice, dar numai instituţiile de învăţământ, spitale, creşe, cămine de bătrâni şi centre de plasament pentru copii. Deocamdată, analizăm impactul financiar pentru că interesul este să avem un beneficiu cât mai mare, nu să se monteze ceva de dragul de a spune că avem o instalaţie pe casă sau pe o instituţie. Am cerut ca, în perioada următoare, să analizăm aceste aspecte financiare şi atunci, spre vară, cred că putem să lansăm noi sesiuni, dacă vedem că totul este sigur’, a explicat ministrul Mediului.

‘Casa Verde’ este un program de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme ecologice de încălzire, care utilizează energie solară, eoliană etc.

În ultima sa variantă, programul destinat persoanelor fizice consta în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei de încălzire pentru care a optat beneficiarul, după cum urmează: până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură şi până la 6.000 de lei pentru instalaţii de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Persoanele fizice şi-au putut depune dosarele de finanţare nerambursabilă la agenţiile judeţene de mediu din localităţile unde domiciliază.

O persoană a avut posibilitatea să depună, în cadrul sesiunii de finanţare, un singur proiect, dar în acelaşi proiect a putut cumula două tipuri de instalaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria a II-a depăşeşte 423.900 de lei (peste 83.200 de euro), a anunţat......
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, ...
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Guvernul german a plasat filialele din Germania ale grupului rus Rosneft sub administrare fiduciara, a anunţat sâmbătă ...