O acțiune coordonată întreprinsă de activiști ecologiști a vizat perturbarea activității mai multor aeroporturi din Europa

Activişti ai unor ONG-uri ecologiste au lansat miercuri dimineaţă o acţiune aparent coordonată de perturbare a mai multor aeroporturi majore europene, acţiune care a condus la mai multe arestări, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 24 iul. 2024, 20:11
O acțiune coordonată întreprinsă de activiști ecologiști a vizat perturbarea activității mai multor aeroporturi din Europa

Aeroportul ce deserveşte oraşele germane Koln şi Bonn a suspendat patru ore zborurile după ce activişti de mediu ai grupului „Last Generation” au pătruns pe platforma aeroportului după ce au tăiat gardurile de protecţie şi apoi s-au imobilizat lipindu-şi mâinile de sol.

„Astăzi a fost abia începutul. Vom repeta asta în săptămânile următoare în Germania, Europa şi în alte locuri în lume”, a spus în faţa presei o activistă a acestui grup, care cere guvernului german să pledeze pentru un acord global de eliminare a petrolului, gazului natural şi cărbunelui până în anul 2030. Ea a refuzat să spună dacă ţinta acestor acţiuni vor fi şi Jocurile Olimpice de la Paris.

Aceeaşi grupare avertizase anterior că miercuri vor fi proteste ecologiste împotriva aeroporturilor din Europa şi America de Nord. Totuşi, acestea nu au provocat perturbări majore, forţele de ordine acţionând la timp.

Astfel, nouă activişti ai grupului „Just Stop Oil” care au încercat să perturbe activitatea aeroportului londonez Heathrow au fost arestaţi de poliţia britanică, imagini publicate de respectivul grup arătând poliţişti britanici reţinând persoane pe o şosea de lângă gardul din apropierea unei piste a aeroportului.

În Norvegia, trei activişti au fost opriţi după ce au făcut o gaură într-un gard şi au pătruns pentru scurt timp pe o pistă a aeroportului capitalei Oslo.

În Finlanda, nouă militanţi au blocat pentru scurt timp controlul de securitate al aeroportului din Helsinki, în timp ce la Barcelona alţi cinci au fost reţinuţi înainte de a se imobiliza pe platforma aeroportului, cum au făcut cei care au pătruns în aeroportul german Koln-Bonn.

În oraşele elveţiene Zurich şi Geneva activiştii de mediu au încercat să blocheze drumurile de acces spre aeroporturi, cinci dintre ei fiind arestaţi la Zurich.

„Noi refuzăm să murim pentru combustibilii fosili. Arderea continuă a petrolului, gazului şi cărbunelui, în timp ce trecem praguri ireversibile care ameninţă să ne scape de sub control clima într-o manieră care se accelerează rapid, pune în pericol stabilitatea de care depinde întreaga noastră societate”, a declarat un purtător de cuvânt al „Just Stop Oil” într-un comunicat.

„Liderii noştri politici trebuie să acţioneze pentru a ne proteja populaţia, lucrând împreună cu alte ţări pentru a stabili un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic care să oprească extracţia” şi utilizarea combustibililor fosili până în 2030, adaugă acelaşi reprezentat al ONG-ului ecologist.

Patru membri ai acestui ONG au fost condamnaţi recent în Regatul Unit la pedepse între patru şi cinci ani de închisoare pentru blocarea unei autostrăzi şi au primit sprijin din partea a peste 1.200 de celebrităţi, artişti sportivi sau cadre universitare, care au denunţat „injustiţia” acestor sentinţe.

Sursa foto: Letzte Generation

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unităţile sanitare publice. ...
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor maghiari expunere directă la indicele BET al Bursei din București
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor ...
InterCapital Securities, parte a InterCapital Group, cel mai mare broker și market maker din Croația și Slovenia și membru ...
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Pentru industria luxului, anul 2026 se anunță a fi unul plin de provocări, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum, ...
VIDEO Metroul de Otopeni. Lucrările la secțiunea sudică au ajuns luna trecută la 71%, iar la secțiunea nordică – la 35%
VIDEO Metroul de Otopeni. Lucrările la secțiunea sudică au ajuns luna trecută la 71%, iar la secțiunea nordică – ...
Metrorex prezintă marți stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou din luna iunie. Astfel, pe secțiunea sudică 1 Mai ...