Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii

Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 şi deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial şi naţional.
AGERPRES - mar, 25 aug. 2026, 08:11
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii

Potrivit unui comunicat al Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, cele două revendicări sunt legate direct, pentru că un salariu minim adecvat nu poate fi construit doar prin decizii administrative, ci prin contracte colective care ridică salariile peste minimul legal, iar blocarea negocierilor colective transformă salariul minim în singurul reper de salarizare pentru sute de mii de oameni, scrie Agerpres.

„Miza depăşeşte cu mult interesele unui singur sector economic: blocarea negocierilor colective pune în pericol capacitatea României de a creşte gradul de acoperire prin contracte colective de muncă, în conformitate cu obiectivele europene şi cu prevederile Directivei privind salariile minime adecvate”, susţin reprezentanţii sindicali.

La protest vor participa Federaţia Sindicatelor din Comerţ, Federaţia Sindicatelor din IT & Comunicaţii şi Federaţia Sindicatelor din Industria Financiară, afiliate Cartel Alfa şi Uni Global Union, precum şi Federaţia Sindicală din Asigurări şi Bănci, afiliată Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Uni Global Union.

Sindicatele reclamă existenţa unor blocaje în negocierea contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Ce ar putea urma
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele ...
Bitcoin (BTC) a depășit pragul de 80.000 de dolari pentru prima dată din 15 mai, continuând o revenire care s-a accelerat în ultima săptămână pe piețele de criptomonede. În doar trei zile,......
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Statele Unite vor impune Iranului o nouă serie de sancţiuni, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate ...
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ...
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o ...