Spitalul Bioderm a devenit prosumator

Parcul spitalului de dermatologie Bioderm cuprinde 242 panouri fotovoltaice care produc aproape 100kwh. Consumul propriu este acoperit integral, suplimentul injectându-se în rețeaua națională (prosumator), după încărcarea bateriilor de stocare. Spitalul deține, de asemenea, ca back-up, un generator de mare putere pentru curent electric.
Economica.net - J, 25 iul. 2024, 12:47
Spitalul Bioderm a devenit prosumator

„În prezent, Spitalul Bioderm este 100% verde din punct de vedere al eficienței energetice, lucru care se traduce atât prin beneficii asupra mediului înconjurător, cât și pentru pacienți, ca urmare a investițiilor pe care le vom putea face din economiile realizate. Eficientizarea energetică a spitalelor din România este un proiect major, salutăm orice inițiativă a statului în acastă direcție”, a declarat dr. Claudia Sprâncenatu, CEO al Bioderm.

Pacienții asigurați în sistemul public de sănătate din toată țara pot beneficia de consultații de specialitate, dermatoscopie și intervenții decontate în baza unei trimiteri în cadrul Bioderm Hospital. Serviciile pot fi accesate și în baza asigurărilor private, având în parteneriate cu majoritatea companiilor mari de asigurări.

Grupul de clinici Bioderm a fost fondat în 1992, în București, ajungând în prezent la o rețea care cuprinde 3 unități de dermatologie: clinica Bioderm Eminescu din București, clinica Bioderm Popești-Leordeni și noul spital de dermatologie – Bioderm Hospital din Săftica, comuna Balotești.

Centrele Bioderm furnizează servicii medicale pentru evaluarea, managementul şi educaţia pacienţilor cu afecţiuni dermatologice.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Primarul unui oraș din România vrea să extindă pentru zilele de sâmbătă și duminică programul de transport în comun gratuit, aplicat până în prezent doar vinerea....
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în şedinţa de guvern de vineri vor ...
CNAIR, după închiderea de pe Autostrada Sebeș – Turda: De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, față de circulația pe ambele sensuri pe o cale, pe A10
CNAIR, după închiderea de pe Autostrada Sebeș – Turda: De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) explică din nou vineri de ce a fost aleasă varianta ...
CES solicită, la rectificare, păstrarea sumelor pentru plata furnizorilor de energie, la care statul e dator de peste doi ani. Se cere și majorarea avansurilor
CES solicită, la rectificare, păstrarea sumelor pentru plata furnizorilor de energie, la care statul e dator de peste doi ...
Consiliul Economic și Social (CES) și-a dat avizul favorabil pentru proiectul de rectificare buegară, deși a avut foarte ...