BRD caută stagiari la Târgul de joburi organizat de ASE

BRD-Groupe Sociate Generale, a doua cea mai mare bancă din România, va oferi stagii de practică în cadrul ASE Job & Internship Fair 2014. Alte peste 20 de companii îşi vor prezenta ofertele de angajare în cadrul Târgului.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 13:16
BRD caută stagiari la Târgul de joburi organizat de ASE

Studenţii din facultăţile cu profil economic au oportunitatea de a aplica pentru un internship la BRD-Groupe Sociate Generale, a doua cea mai mare bancă din România, care va participa în calitate de partener oficial la ASE Job & Internship Fair 2014, organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti prin Centrul de Carieră ASE şi Asociaţia Absolvenţilor ASE – ALUMNI ASE, împreună cu Uniunea Studenţilor ASE (USASE). La târg vor participa peste 20 de companii, care vor pune la dispoziţia studenţilor şi absolvenţilor zeci de locuri de muncă sau stagii de practică, informează un comunical al ASE.

BRD-Groupe Sociate Generale este în căutare de studenţi cu profil economic, care au rezultate academice foarte bune, pasionaţi de domeniul bancar, flexibili, energici, inovativi, cu bune abilităţi de analiză şi, nu în ultimul rând, care demonstrează spirit de echipă. Compania va participa la cea de a doua ediţie a Târgului oficial ASE Job & Internship Fair, organizat de către Academia de Studii Economice din Bucureşti prin Centrul de Carieră ASE şi Asociaţia Absolvenţilor ASE – ALUMNI ASE, împreună cu Uniunea Studenţilor ASE (USASE), ce va avea loc în ziua de 02 aprilie 2014.

Ziua de standuri va fi dublată de un maraton de workshop-uri organizate în perioada 31 martie –03 aprilie 2014, la Bucureşti, clădirea Ion N. Angelescu (Căderea Bastiliei).

„BRD are un parteneriat de tradiţie cu ASE, an de an colaborând pe diferite proiecte: workshopuri de carieră, conferinţe, Şcoala de Vară şi multe altele. Prin acestea, căutăm să aducem împreună o valoare adăugată în pregătirea profesională a studenţilor. ASE Job & Internship Fair, din data de 2 Aprilie, este unul dintre aceste proiecte, fiind parteneri de la prima ediţie”, a declarat Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane BRD Groupe Societe Generale.

Pe lângă stagiile de practică oferite, prin participarea la ASE Job & Internship Fair, BRD-Groupe Sociate Generale va aduce în discuţie subiecte de interes pentru studenţii de la ASE şi le va răspunde la numeroase întrebări, astfel încât aceştia să poată face alegerea potrivită privind debutul carierei lor.

„Venim la această nouă ediţie cu acelaşi entuziasm şi dorinţa de a împărtăşi din experienţa noastră studenţilor participanţi, pentru a le oferi sfaturi şi informaţii concrete”, a mai adăugat Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane BRD Groupe Societe Generale.

Peste 20 de companii de prestigiu la Târgul ASE de Joburi

Totodată, studenţii şi absolvenţii aflaţi în căutarea unui stagiu de practică sau a unui loc de muncă, vor avea şansa de a aplică la una dintre zecile de poziţii puse la dispoziţie de cele peste 20 de companii participante la Târgul oficial ASE Job & Internship Fair 2014.

Printre participanţi se numără ACCA, BCR, Deloitte, E&Y, Genpact, KPMG, Lidl, McDonalds, P&G, PwC, Reckit Benckiser, iar printre expozanţi: Coca-Cola, G2 Travel, Henkel, HP, ING, Mega Image, Orange, Rompetrol, Tradeville, Webhelp.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...