Aviva vinde divizia din Turcia către EMF Capital Partners

Grupul britanic Aviva Plc a anunţat marţi vânzarea diviziei de asigurări generale din Turcia, Aviva Sigorta, către un consorţiu de fonduri de private equity condus de EMF Capital Partners, pentru o sumă care nu a fost dată publicităţii, transmit Dow Jones Newswires şi Reuters.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 10:27
Aviva vinde divizia din Turcia către EMF Capital Partners

Asiguratorul britanic Aviva a explicat că vânzarea face parte din strategia sa de a se concentra pe afacerile care generează profituri atractive. Tranzacţia urmează să fie supusă aprobării autorităţilor de reglementare şi ar urma să fie finalizată în primul semestru din 2014.

Grupul britanic a dat asigurări că divizia de asigurări de viaţă şi de pensii din Turcia, AvivaSA, nu va fi afectată în urma acestei tranzacţii.

Luni, acţiunile Aviva au închis la 476 penny la bursa de la Londra, evaluând compania la 14,04 miliarde de lire sterline (23,15 miliarde de dolari).

Aviva şi-a vândut în 2012 operaţiile de asigurări de viaţă din România, Ungaria şi Cehia rivalei americane Metlife, ca parte a planului de a se reprofila pe pieţele unde obţine cele mai mari venituri. Analiştii susţin că, alături de Asia de Sud-Est, Europa Centrală şi de Est reprezintă una din regiunile cele mai promiţătoare pentru asiguratori, datorită creşterii economice solide şi a unei pieţe a serviciilor financiare slab dezvoltate.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...